Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 757 de amenzi în valoare de circa 7,5 milioane lei magazinelor Lidl în urma unei ample acțiuni desfășurate la 295 de locații din întreaga țară.
Comisarii ANPC au găsit mai multe nereguli, printre care legume şi fructe stricate, vânzarea unor produse cu diferenţe de gramaj, condiţii de depozitare necorespuzătoare, cu rugină şi reziduri.
Reprezentanţii ANPC au transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că a fost desfăşurată, în ultimele zile, o amplă campanie de verificare a modului în care sunt respecatate prevederile legale în vigoare, în domeniu, în magazinele operatorului economic SC Lidl Discount SRL.
Au fost verificate 295 locaţii din întreaga ţară, iar în urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat 757 de amenzi contravenţionale în valoare de circa 7,5 milioane lei.
De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme, în valoare de 120.000 de lei.
Comisarii ANPC au mai decis oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 23 puncte de lucru, au propus închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de până la şase luni, pentru patru unităţi, din judeţele Botoşani, Galaţi şi Giurgiu, dar şi închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de la şase luni la un an pentru şapte puncte de lucru, din Regiunea Bucureşti-Ilfov.
Totodată, pentru 43 de unităţi a fost cerută încetarea practicii comerciale incorecte.
Măsura de oprire temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, a fost aplicată unor puncte de lucru situate în judeţele Ilfov, Bihor, Maramureş, Cluj, Alba, Braşov, Mureş, Arad, Constanţa, Tulcea şi municipiul Bucureşti.
“Ciupitul la cântar” a devenit o formă de comerţ. Ciudat este că niciodată nu se gândeşte nimeni să adauge un pic, astfel că totdeauna iese în pagubă consumatorul! Dacă ştii că procesul tehnologic scade cantitatea, cum se întâmplă că nimeni nu pune puţin în plus, pentru a preveni scăderea! Lidl este corigent la cântar şi nu numai!” – a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Printrele neregulile descoperite au fost: comercializarea unor produse alimentare cu diferenţe de gramaj faţă de cel menţionat pe ambalaj; nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea la bucată a unor produse care erau destinate vânzării multi-pack, având menţionată şi reducerea corespunzătoare pe pachet; lipsa produsului de referinţă la raft pentru a rezulta avantajul specific al preţului pachetului promoţional; lipsa menţiunilor referitoare la data de debut a campaniei de reduceri).
De asemenea, în zona Gastro, pâine neambalată era păstrată în lăzi din plastic, neigienizate, erau folosite camere de frig cu depuneri masive de gheaţă, erau vândute produse alimentare cu ambalaj depreciat sau cu acumulare de lichid în amabalaj, erau comercializate fructe şi legume cu modificări organoleptice sau de o calitate inferioară, la raft fiind menţionată calitatea I, au fost găsite condiţii de depozitare şi igienă necorespunzătoare, cu reziduri şi rugină, surplus de gheaţă, erau reziduuri pe paviment, agreagate de refrigerare erau neigienizate, depozitarea produselor în spaţiul destinat se făcea în temperatură neconformă, erau vândute produse fără a avea menţionat pe eticheta de la raft preţul pe unitatea de măsură, lipseau menţiunile referitoare la ingredientele produselor şi la valoarea nutriţională a acestora, pe etichetele produselor din zona de panificaţie.
De asemenea, comisarii ANPC au mai descoperit: folosirea, în zona de panificaţie, a unor tăvi cu grad avansat de arsură, a unor stative pentru tăvi şi a unor rafturi metalice cu grăsime arsă şi mizerie; utilizarea, în magazin a unor coşuri de cumpărături neigienizate corespunzător; folosirea unor testere, pentru produse cosmetice fără a avea etichete, privind data deschiderii şi comercializa unor produse cosmetice fără a fi însoţite de eticheta cu ingredientele produselor; folosirea unor spaţii de refrigerare şi de congelare neigienizate, cu praf, resturi alimentare, impurităţi, cu ventilatoarele de la agregatele de răcire cu depuneri masive de praf, impurităţi, rugină, gheaţă.
Alte abateri de la legislaţie au fost: comercializarea unor jucării fără a avea menţionate pe etichetă avertismentele legate de utilizare; comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor produse cu traducere incompletă a elementelor de identificare sau fără a avea menţionată compoziţia fibroasă, pe etichete; prezentarea la vânzare a unor produse de panificaţie ca având în compoziţie ingrediente superioare (ciocolată) în raport cu cele reale (cacao şi uleiul vegetale).
Citește și: Primăriei Valea Ierii, un mic Vatican al Clujului. Totul se rezolvă în interior