În ajunul Zilei Literaturii și Limbii Ucrainene, sărbătorită pe 27 octombrie, Ombudsmanul lingvistic al Ucrainei, Taras Kremen, a acordat un interviu publicației “Ukrinform”, în care a explicat modul în care Biroul Comisarului pentru Protecția Limbii de Stat „contribuie” la garantarea limbii ucrainene în domeniul serviciilor, televiziunii și în educație, transmite BucPress din Cernăuți.

El consideră că, în special, elevii ar trebui să vorbească ucraineană și în timpul pauzelor școlare, deoarece aceasta face parte din procesul educațional.

„Legislația ucraineană stabilește că limba de predare în instituțiile de învățământ este limba de stat. Noi am solicitat Ministerului Educației și Științei al Ucrainei clarificări suplimentare cu privire la ceea ce constituie procesul educațional, deoarece multe încălcări ale legii lingvistice au loc în afara orelor de curs. Poziția noastră este că procesul educațional cuprinde toate activitățile care au loc pe teritoriul instituției de învățământ. Acest lucru include atât orele de curs, cât și munca de îndrumare, precum și interacțiunea dintre solicitanții de educație și cadrele didactice în săli de clasă, sălile de mese, holuri, săli de sport, pe stadion și pe teritoriul școlii. Pauza dintre ore, de asemenea, face parte din procesul educațional și trebuie să se desfășoare în limba de stat”, a declarat Taras Kremen.


Citește și: Primăriei Valea Ierii, un mic Vatican al Clujului. Totul se rezolvă în interior

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.