Patru persoane au fost transportate la spital în urma unui accident grav petrecut, miercuri, în comuna Vultureni. Două victime prezintă traumatisme cranio-faciale, dintre care un bărbat a fost preluat de un elicopter SMURD.
„Două persoane care prezintă traumatisme cranio-faciale primesc îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă. La fața locului, pentru sprijin medical, va ateriza și elicopterul SMURD.”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
În urma accidentului au rezultat patru victime. Până acum, două dintre acestea vor fi transportate la spital. Mai exact, este vorba despre doi bărbați. Unul dintre aceștia va fi transportat cu elicopterul, celălalt cu ambulanța. La fața locului intervenim cu două autospeciale și trei ambulanțe SMURD.”, a informat IPJ Cluj.
Citește și: Primăriei Valea Ierii, un mic Vatican al Clujului. Totul se rezolvă în interior