Primarul Cristian Matei a anunțat că au început lucrările de construire a centrului social pentru copii aflați în situație de risc social din municipiul Turda.
Edilul a transmis că în perioada următoare vor demara lucrările de construire și la Centrul comunitar de igienă și sănătate.
„Ambele centre sunt construite pe strada 22 Decembrie cu scopul de a sprijini comunitatea defavorizată din municipiul Turda.
Astfel, la centrul social vor fi asigurate următoarele servicii: de sănătate și asistență medicală (cabinet medical, ambulanță), de igienă-spălătorie, băi, grupuri sanitare, de educație, complementare pentru copil, familie respectiv servicii de consiliere, de educație parentală, de informare.
Prin centrul comunitar de igienă și sănătate cetățenii vor beneficia de servicii de consiliere privind igiena.”, a transmis Cristian Matei.
Proiectul „Construire Centru comunitar de igienă şi sănătate şi Construire Centru social pentru copii aflați în situație de risc social” este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 9.”