Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca se află pe prima poziție a Metarankingului universitar – ediția 2023, clasament realizat independent de un grup de experți din mai multe instituții de învățământ superior. Metarankingul este construit pe baza principalelor clasamente internaționale la care participă universități românești și a fost publicat de Centrul Qualitas al UBB.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca se află pe locul 5, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca s-a clasat pe locul 9, iar Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca ocupă cea de-a 18-a poziție în clasament.
Metarankingul Universitar 2023 – punctaj – poziția obținută pe baza punctajului:
1. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 22 pct. – 1
2. Universitatea din București – 18 pct. – 2
3. UMF „Carol Davila” București – 18 pct. – 3
4. Universitatea Politehnica București – 18 pct. – 3
5. UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – 15 pct. – 4
6. Universitatea „Transilvania” din Brașov – 15 pct. – 4
7. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 14 pct. – 5
8. Universitatea de Vest din Timișoara – 11 pct. – 6
9. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 10 pct. – 7
10. Academia de Studii Economice din București – 9 pct. – 8
11. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – 8 pct. – 9
12. Universitatea Politehnica Timișoara – 7 pct. – 10
13. UMF „Grigore T. Popa” din Iași – 6 pct. – 11
14. Universitatea din Oradea – 6 pct. – 11
15. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – 6 pct. – 11
16. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 6 pct. – 11
17. UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș – 6 pct. -11
18. USAMV din Cluj-Napoca – 5 pct. – 12
19. Universitatea din Craiova – 5 pct. – 12
20. UMF „Victor Babeș” Timișoara – 5 pct. – 12
21. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – 6 pct. – 12
22. Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova – 4 pct. – 13
23. Universitatea „Ovidius” din Constanța – 3 pct. – 14
24. Universitatea „Titu Maiorescu” din București – 3 pct. – 14
25. Universitatea Maghiară „Sapientia” din Transilvania -2 pct. – 15
26. Universitatea din Pitești – 2 pct. – 15
27. USAMV din București – 2 pct. – 15
28. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad – 1 pct. – 16
29. Universitatea Tehnică de Construcții București – 1 pct. – 16
30. Universitatea „Valahia” din Târgoviște – 1 pct. -16
Acesta cuprinde 30 de instituții de învățământ, cu una mai puțin decât ediția precedentă (care includea și Academia Tehnică Militară Ferdinand I).
Până acum doi ani, Metarankingul universitar a fost elaborat independent, sub egida Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români. El a fost publicat inițial sub egida Ministerului Educației, în 2016, dar continuat de Ad Astra. Din 2022 apare, însă, și un metaranking propriu al Ministerului Educației – vezi aici ultima ediție, publicată în primăvara lui 2022, cu rezultate similare celor din metarankingul independent.
Metarankingul publicat acum, cu participarea unor experți din mai multe universități, se bazează pe următoarele rankinguri internaționale:
- Academic Ranking of World Universities/ARWU (educație și cercetare);
- Center for World University Rankings/CWUR (educație și cercetare);
- Leiden Ranking/CWTS (cercetare);
- Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities/NTU (cercetare);
- QS – Top Universities Ranking/QS (educație și cercetare);
- Scimago Institutions Ranking/Scimago (dominant cercetare);
- Times Higher Education – World University Rankings/THE – Times (educație și cercetare);
- University Ranking by Academic Performance/URAP (cercetare);
- Best Global Universities Rankings/U.S. News (cercetare). (Pentru acest ultim ranking, US News, a fost folosită ediția 2022-2023, ultima disponibilă)
Citește și: Binele pe care l-a adus fuga lui Cătălin Cherecheș în Poliția din Cluj