Castelul Bánffy din localitatea Răscruci, comuna Bonțida, reabilitat de Consiliul Județean Cluj cu ajutorul fondurilor europene, poate fi vizitat virtual.
Astfel, iubitorii de istorie și de frumos, dar nu numai, pot admira această perlă arhitecturală în splendoarea sa, accesând link-ul mpembed.com sau site-ul forului administrativ județean, secțiunea „Proiecte europene” – Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a Ansamblului Monument Istoric Castel Bánffy, Răscruci.
Obiectivul turistic din județul Cluj și-a recăpătat strălucirea în urma unor ample lucrări de restaurare și conservare derulate atât la nivelul clădirii castelului, a parcului, cât și al altor trei imobile care au destinația de clădiri conexe.
Castelul oferă vizitatorilor o incursiune în timp, putând fi remarcată o largă paletă de componente artistice – tâmplăriile, ornamentica, finisajele din lemn și lemn pictat, mobilierul, șemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripțiile care fac din acesta un important punct de reper pe harta tursimului transilvănean.
De asemenea, o atracție aparte este reprezentată și de parcul castelului, care cuprinde lacul cu ponton din lemn, fântâna arteziană, dar și un generos spațiu verde.
Consiliul Județean Cluj a transmis că va reveni cu informații legate de momentul începând de când Castelul Bánffy din Răscurci va putea fi vizitat și în format fizic.
Citește și: Clujean condamnat la 7 ani și 10 luni, după ce a sedus și drogat trei bărbați gay, iar apoi le-a furat banii