SCRIS DE Octavian Hoandră

Se spune că e bine să ne ferim de bilanțuri, să nu umblăm foarte des la idei generale. Pentru noi, oamenii simpli, care nu ne-am arogat puterea de a hotărî destinul nației e mai simplu să păcălim nopțile albe.

Iar dacă tot avem insomnii – vorba lui I.D.Sârbu -, n-avem decât să ne gândim la ” femeile frumoase pe care le-am zărit prin geamurile aburite ale vieții trecute”. Ca simple”persoane psihice”, e face rău să intrăm într-o ”criză de istoricitate” – chinul de a încerca să înțelegem cine anume a greșit, când și cum, în politică. Cred că oamenii se întrabă, mai ales, care partid anume va putea salva dezastrul în care ne aflăm.

Personal, vorbesc din punctul de vedere al unui bărbat, umil alb, heterosexual, adept al familiei tradiționale, (pe care sincer, nu-l interesează dacă alte cupluri sunt sau nu unite prin mariaj),creștin ortodox practicant, căruia nu-i este deloc indiferent dacă în fiecare lună i se impune – prin ”decret” de la Bruxelles să piardă câte un drept. Cel mai recent este cel de a călători când și cât dorește cu mașina personală și se prevede anularea Crăciunului. O fi bine?

Îmi pasă, chiar mult de tot de un bilanț încă inexistent al Partidului fost Naționat, actualmente Liberal (doar cu numele) din România – cel mai vechi din Europa, care în modul cel mai abject se ferește de bilanțuri, acum la sfârșit de an. Asta e clar.
Sigur, de la PSD – un partid fără intelectuali – nu mă aștept la nimic. M-a scârbit, totuși atitudinea bleagă și servilă a dlui Ciolacu la ”propunerea” mizerabilă a Austriei în legătură cu intrarea României în pseudo-Schengen. O propunere, care pusă în alt context sună cam așa: României, care lua, până acum jetul de urină caldă a Austriei direct în față (ochi, nas, gură) i se propune ca jetul să țintească de acum doar de la piept în jos. Acesta este ”marele pas înainte” pe care l-a salutat dl prim ministru, cu veselie și încântare. De altfel îngenuncherea umilitoare a PSD în fața Bruxell-ului nu mai e de mult o noutate…
Ca să evite un bilanț sincer, liberalii, singurul partid de la care România mai așteaptă ceva, l-au scos de la naftalină pe dl. Valeriu Stoica. Fostul preşedinte al PNL, la ”Conferinţa de relansare a Institutului de Studii Populare”, a considerat că liberalii au avut un imobilism vreme de câţiva ani şi este nevoie ca partidul să fie împrospătat. (A mai fost ”împrospătat PNL și cu slugile lui Traian Băsescu. Poate e necesară și o infuzie de neomarxism, de la USR???)

A mai remarcat distinsul avocat, şi că există un deficit de comunicare în PNL, arătând că nu se comunică foarte bine între nivelul naţional şi cele locale, dar nici între partid şi societatea românească…

„Dacă PNL vrea să aibă un scor bun trebuie să creeze o stare de spirit, nu este suficient să pună în mişcare aparatul de partid pentru că la aceste alegeri strategia electorală se bazează nu în primul rând pe aparatul de partid, ci pe starea de spirit pe care o poate crea partidul. Şi e greu să creezi o stare de spirit favorabilă în condiţiile în care există curente populiste destul de umflate”, a explicat Stoica.

Absolut, corect! Are multă dreptate, fostul președinte. Cu siguranță că PNL va putea creea o stare de spirit foarte, foarte pozitivă, și foarte favorabilă în alegeri,fără nici un efort. E deajuns să-l păstreze ca ministru de Finanțe pe dl. Boloș, cel de sorginte neomarxistă. Toți membrii, simpatizanții și votanții PNL vor fi entuziasmați să voteze partidul care l-a susținut pe criminalul ministru, care a distrus mii de firme private, cel care și-a dorit ca cetățenii să fie controlați de Stat la banii lichizi și care se pregătea să legifereze turnătoria contra cost între români.

Un alt motiv pentru care electoratul liberal se va grăbi să voteze PNL va fi susținerea cu orice preț a fostului ministru al Energiei (și OMV!) Virgil Popescu, pentru sărăcirea românilor prin facturile la gaz, lemne și electricitate, mințind ordinar că prin liberalizarea prețurilor la energie costul pentru ”boul de contribuabil” vor fi mult mai mici… Ca o glumă, îmi amintesc că majoritatea liberalilor pe care îi intrebai cine îl susține pe dl. Virgil Popescu, nimeni nu știa să explice. Aceeași ”glumă” se întâmplă și când întrebi cine anume îl susține pe dl. Boloș… ”Glume” care se vor plăti, cred, la alegeri. Ca să nu mai vorbim despre dl Vasile Câțu, cu împrumuturile lui distrugătoare și obediența în fața Ursulei von der Leyen, care a dus la dezastrul achiziției de vaccinuri, sau de Ludovic Orban, Arafat & co., și de tunurile uriașe din Pandemie…

Sunt numai două din ”realizările” PNL care vor face ca liberalii vor fi din ce în ce mai iubiți de popor, n-am nici o îndoială…

Dar ceeace m-a uimit și mai mult, a fost lipsa de la această ”șezătoare liberală” a dlui Eduard Hellwig. Pesemne că ceeace înseamnă părerea acestuia despre soarta liberalismului din România, nu contează, sau este o părere complet greșită.

Îmi amintesc că nu de mult dl. Hellwig, încă director al SRI și-a expus punctul de vedere, într-un discurs în aula Universității Babeș Boliay din Cluj, într-un discurs pe care mulți români nu s-au sfiit să-l aprecieze. În fond, era discursul unui intelectual liberal, intelectual serios, nu oarecare…

”Una din provocările prezentului se referă la discuția despre identitate. Despre cine suntem, ca oameni dar și ca popor, și despre cât de mândri suntem în legătură cu identitatea noastră” – spunea dl. Hellwig.

”În această lume, naționalismul nu ar trebui să fie doar apanajul unor discursuri sau abordări extreme, ci și un tip de instinct pe care să-l aibă și cei cu gândire democratică, liberală, care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții”.

(…) Ca o părere personală, cred că un naționalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit și recultivat și de cei care au gândire democratică și echilibrată în statele occidentale, inclusiv in România viitorului”.

N-am auzit astfel de abordare în discursul dlui Valeriu Stoica. Nici ca temele expuse de liberalul Hellwig în discursul său să suscite vreo dezbatere a celor care au participat la conferinţa de relansare a Institutului de Studii Populare. Să fie, oare, chiar atât de greșită părerea d-lui Hellwig, încât acesta să nici nu fi fost invitat să participe la distinsa adunare liberală?

Tot ce e posibil…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.