USR, PMP şi Forţa Dreptei au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă extraordinară, la Parlament, Alianţa Dreapta Unită. Liderul USR, Cătălin Drulă, a afirmat alianţa va înlătura „acest regim al minciunii, sărăciei şi nedreptăţii de la putere în 2024”.

”Este un moment special, un moment al speranţei pentru schimbare în România. Anunţăm azi, cele trei partide, USR, PMP şi Forţa Dreptei, Alianţa Dreapta Unită. Este alianţa care va înlătura acest regim al minciunii, sărăciei şi nedreptăţii de la putere în 2024”, a anunţat liderul USR, Cătălin Drulă.

El a precizat că România are nevoie de această construcţie politică. ”Alternativa este aici, suntem noi”, a declarat Cătălin Drulă. ”Pesedismul a ajuns la putere în România printr-o fraudă colosală şi nemaiîntâlnită, al cărui autor este preşedintele actual, pe final de mandat, Klaus Iohannis”, a mai spus Drulă.

La rândul său, liderul PMP, Eugen Tomac, a anunţat că azi se dă semnalul unităţii prin noua alianţă. ”Adevărata opoziţie este aici şi e pregătită pentru cele mai mari provocări pentru anul 2024”, a spus Tomac, precizând că atunci când construieşti un proiect politic bazat pe valori, pe competenţă, pe meritocraţie nu avem cum să nu reuşim”.

”Alianţa Dreapta Unită anul viitor va câştiga alegerile europarlamentare, vom obţine un scor foarte bun la locale, vom veni în parlament cu cei mai mulţi parlamentari şi ne vom bate cu toată energia pentru a reuşi să ducem la Palatul Cotroceni un adevărat preşedinte de dreapta”, a mai spus Tomac.

Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, a afirmat că ”astăzi speranţa renaşte în România”.

”Ne-au adus psd-iştii şi pnl-iştii şi Opoziţia de operetă inventată de PSD şi de PNL parcă mai aproape de anii 89 decât de ceea ce speram fiecare dintre noi”, a spus Orban. ”Astăzi, speranţa renaşte în România, astăzi orice om care îşi doreşte altceva pentru ţara asta, care crede cu adevărat în progres, în iniţiativă responsabilitate individuală, în capacitatea fiecărui om de a reuşi în viaţă, în capacitatea de a avea în sfârşit în ţara asta o conducere care să iubească ţara asta şi care s-o ducă în direcţia corectă, astăzi toţi aceşti oameni au o soluţie. Destul au ales între două rele astăzi, nu cred că avem voie să lăsăm românii să aleagă din nou între două rele, adică coaliţia imposturii şi trădării formate din PSD şi PNL şi Opoziţia cu claxon şi cu caroserie care a fost inventată de PSD şi PNL”, a afirmat Orban.

Citește și: PUG-ul comunei Florești este facultativ pentru constructorii șmecheri. Ilegalitățile din vechea administrație ies la suprafață precum untdelemnul din apă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.