O decizie dată de Curtea de Apel Cluj dispune rejudecarea unui proces în care societatea Geromed Gamma acuză Primăria Cluj-Napoca că minte pentru a nu da o autorizație de construcție pentru un bloc. În procedura de obținere a autorizației de construire a unui bloc de pe strada Oașului, administrația locală a susținut că este proprietara unei construcții aflate pe terenul supus procedurii, fără ca acest lucru să fie real. Inițial, la Tribunalul Cluj plângerea societății a fost respinsă pe motiv că a fost depusă prea târziu. Acum, instanța superioară a dispus rejudecarea procesului.

Judecătoarele VASILE Ramona-Corina și HAMCIUC Daniela de la Curtea de Apel Cluj au decis rejudecarea procesului dintre firma Geromed Gamma, un dezvoltator imobiliar, și Primăria Cluj-Napoca.

”Admite apelul declarat de reclamanta SC GEROMED GAMMA S.A. împotriva sentinţei civile nr. 782 din 18.11.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 4036/117/2019*, pe care o anulează în întregime şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Decizia este definitivă.”, arată soluția pe scurt a instanței.

Instanța inferioară a respins cererea pe motiv că plângerea a fost depusă prea târziu.

În 2019, reprezentanții firmei Geromed Gamma SA au deschis un proces împotriva Primăriei Cluj Napoca de la care au pretenții de 300.000 euro.

Potrivit dosarului, în 2015, în calitate de proprietar al imobilului situat în Cluj-Napoca, str Oașului 127 reprezentanții firmei au solicitat administrației locale un certificat de urbanism în vederea edificării a două ansambluri colective de locuit formate din 48 apartamente și spații comerciale la parter.

Firma a încheiat o convenție cu un constructor, care urma să edifice proiectul să să acorde societății Geromed Gamma 7 apartamente și un spaţiu comercial. Potrivit actelor de la dosar, valoarea apartamentelor și a spațiului comercial era de aproximativ 800.000 euro.

Însă, potrivit înțelegerii, firma avea obligaţia de a efectua toate demersurile necesare obţinerii autorizației de demolare a casei înscrise pe terenul respectiv, astfel că a depus o cerere pentru emiterea Certificatului de urbanism necesar.

Spre surprinderea lor, în 2015 Primăria Cluj-Napoca le-a comunicat că certificatul de urbanism în scopul desființării construcției nu se va emite deoarece imobilul în cauză este proprietatea privată a Municipiului Cluj-Napoca. Administrația a transmis că are semnat un contract de închiriere pe clădirea respectivă cu R.A. Apa-Canal.

”În momentul comunicării acestui răspuns – care nu era adevărat, imobilul în cauza nefiind proprietatea privată a Municipiului Cluj-Napoca, așa cum în mod mincinos a menţionat acesta, evident, toate demersurile pentru obținerea actelor necesare au fost sistate. Totodată, prin refuzul de a ne elibera Certificatul de Urbanism – în condiţiile în care reclamanta era proprietara imobilului, pârâţii au blocat efectiv orice demersuri și au împiedicat constructorul să demareze proiectul imobiliar.”, arată reprezentanții firmei private în documentele de la dosar. 

Evident, obiectul contractului de asociere nu s-a mai realizat, firma pierzând astfel cele 7 apartamente și spaţiul comercial pe care le-ar fi dobândit ca urmare a edificării blocurilor de locuinţe.

La prima judecare s-a decis că plângerea imobiliarilor a fost depusă prea târziu

Reprezentanții administrației locale au cerut respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

”Cererea de chemare în judecată a fost introdusă cu depăşirea termenului legal de prescripţie de 3 ani, întrucât reclamanta (firma Geromed Gamma, n.red.) a cunoscut atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea încă la nivelul anului 2015. Refuzul nejustificat ca fiind fapta ilicită se cunoștea de la data emiterii acestuia, respectiv de la data de 02.07.2015, iar paguba a fost de asemenea cunoscută încă la aceeaşi dată, constând în beneficiul descris în cadrul contractului de asociere în participațiune”, arată întâmpinarea primăriei.

La procesul de fond, judecătorul a considerat că Primăria Cluj-Napoca are dreptate și că plângerea formulată împotriva administrației locale trebuie respinsă pe motiv de prescripție.

”Admite excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de către pârâţi. Respinge, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C.GEROMED GAMMA S.A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al mun.Cluj-Napoca”, arată soluția pe scurt a tribunalului clujean.

Această decizie a fost motivată de următorul calcul.

”Instanța  apreciază că momentul radierii dreptului de uzufruct viager este lipsit de relevanță sub aspectul determinării momentului de la care curge termenul de prescripție, deoarece dispozițiile art. 2.528 C.civ. nu fac trimitere la un astfel de moment. Per a contrario, acceptând teza propusă de către reclamantă conform căreia data declaraţiei radierii dreptului de uzufruct viager (element subiectiv și determinat exclusiv de reclamantă) este punctul de debut al curgerii termenului de prescripție ar însemna să i se recunoască acesteia indirect un drept neprevăzut de lege și contrar scopului și rațiunii instituției prescripției dreptului material la acțiune (acela de a sancționa pasivitatea titularului său) constând în posibilitatea de a influența prin propria sa acțiune sau inacțiune momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.

În ceea ce privește noțiunea de pagubă, instanța a subliniat că este vorba despre prejudiciul produs ca urmare a refuzului pârâţilor, cunoscut chiar de la data acestuia, care este data comunicării Certificatului de Urbanism și nu trebuie confundată cu întinderea prejudiciului.

Stabilind că termenul de prescripție a început să curgă la data de 20.08.2015, acesta s-a împlinit la data de  20.08.2018.

Aşa fiind, acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. Geromed Gamma S.A. la data de 21.11.2019 este prescripsă, fiind formulată cu mult după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani.”, se arată în motivare.

Cine controlează firmele Geromed

Firma SC Geromed Gamma, face parte dintr-o suveică de societăți comerciale, aflate sub titulatura generală ”Geromed”. Această ”umbrelă” a fost controlată de omul de afaceri dejean Ioan Petric, care a decedat în 2021.

Acum, firma este administrată de Daniel Tripon din Jibou, iar acționar este firma OMNIBUS HANDEL controlată de Tripon Marinel (40%) și de Cîmpan Nathanael (30%) și Tripon Darius David (30%), ambii cu cetățenie germană. 

4 COMENTARII

  1. PENTICOSTALII DE LA SC GEROMED S.A., ÎN PROCES CU PRIMARIA CLUJ-NAPOCA!!

    Cine controlează firmele Geromed?

    Firma SC Geromed Gamma, face parte dintr-o suveică de societăți comerciale, aflate sub titulatura generală ”Geromed”. Această ”umbrelă” a fost controlată de omul de afaceri Ioan Petric, pastor care a decedat în 2021.
    De fapt, afacerea GEROMED S.A., îi are ca inițiatori pe milionarii Nicu Căpușan, Moraru Constantin & Daniel & John (reveniți din Atlanta, SUA), Ioan Petric și Tripon Sr., din Jibou, emigrat în R.F.G.

  2. au invatat pocaitii cum se legalizeaza o smecherie…te intelegi cu boc si mafia din premarie sa initiezi un proces la secu clooj si in doi timpi si trei miscari totul devine legal si nu raspunde nimeni…. solutia este aplicata la scara nationala de cnair, cfr, etc….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.