Consiliul Local (CL) al municipiului Cluj-Napoca a aprobat săptămâna trecută decizia Tribunalului Cluj prin care societatăţii Nervia i se recunoaşte dreptul de a concesiona terenul din spatele Expo Transilvania
În urma deciziei Tribunalului Cluj, înafară de faptul că CL va trebui să recunoască dreptul la concesiune al SC Nervia SRL pentru terenul de la Expo Transilvania, municipalitatea are de plătit şi cheltuieli de judecată în valoare de 143 de milioane de lei către Nervia.
Nervia câştigă
Licitatia pentru concesionarea celor aproximativ cinci hectare de teren din zona Expo Transilvania a avut loc în luna iulie 2006 şi a fost câştigată de societatea Nervia Center, care a oferit o taxa de concesiune de 101 euro pe metrul pătrat. Ulterior, comisia de licitaţie şi-a anulat propria decizie, ca urmare a intrării în vigoare a noii legislaţii privind concesionările, OUG 54/2006, prin care se solicita depunerea a trei oferte valabile pentru ca o licitaţie să fie validată şi competitivă. Nervia Center a atacat, la rândul sau, decizia comisiei de licitaţie şi a caştigat procesul. Consiliul Local a refuzat însă validarea licitaţiei, astfel că, Nervia a ales calea instanţei obţinând, de această dată, o decizie definitivă şi irevocabilă din partea Tribunalului Cluj. Astfel, CL a fost obligat să recunoască validitatea licitaţiei şi dreptul Nervia la concesiune pe 49 de ani asupra terenului de la Expo Transilvania. Acum municipalitatea stă la mâna societăţii Nervia când vine vorba de ceea ce se va construi pe terenul concesionat.
Potrivit unei Hotărâri a Consiliului Local (HCL) al Primăriei municipiului Cluj-Napoca, din 28 iunie 2005, municipalitatea a retras dreptul de administrare asupra terenurilor în suprafaţă totală de 5 hectare situate în zona Expo Transilvania Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) şi Regiei Autonome de Termoficare (RAT) în vederea construirii unui magazin de tip mall. Cele două regii au obţinut dreptul de administrare asupra terenurilor mai sus amintite în anul 1991, printr-o decizie a Primăriei. Unul dintre terenuri, cel al RAT, fusese transferat în anul 1991 către societatea Expo Transilvania ca aport în natură la constituirea capitalului societăţii, iar RAT a devenit astfel acţionar la Expo Transilvania. Prin hotărârea luată în vara anului 2005 de către Consiliul Local, complexul expoziţional a rămas practic fără spaţiu de funcţionare. Societatea Expo Transilvania a dat în judecată Consiliul Local (CL) Cluj-Napoca şi a reuşit, în primă fază, anularea hotărârii Consiliului Local. Propunerea de retragere a dreptului de administrare deţinut de cele două regii asupra respectivelor terenuri a venit din partea Direcţiei Domeniului Public şi Privat şi a fost aprobată de membrii Consiliului Local în şedinţa din iunie 2005. În aceeaşi şedinţă a Consiliului Local au mai fost aprobate caietul de sarcini şi instrucţiunile pentru organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare prin licitaţie publică deschisă a terenurilor în suprafaţă de 5 hectare situate pe strada Aurel Vlaicu. Preţul de pornire a licitaţiei a fost stabilit la suma de 50 euro/mp, iar perioada de concesionare a terenului pe 49 ani.
Simona CURCIAN