În urma unui accident care a avut loc aseară pe str Oaşului o persoană a fost rănită.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit un autoturism răsturnat pe partea laterală, cu un ocupant în interiorul acestuia.
Conform reprezentanților ISU Cluj, bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a ieșit singur din autoturism, ulterior primind primul ajutor calificat de la echipajul SMURD. Acesta fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.