Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a obținut avizul Ministerului Sănătății pentru suplimentarea liniilor de gardă aprobate cu câte o linie de gardă continuă în specialitățile Radiologie și Imagistică Medicală, respectiv Medicină de laborator.

„Este o nouă veste bună atât pentru echipa medicală cât, mai ales, pentru cetățenii care au nevoie de serviciile furnizate de Spitalul nostru de Boli Infecțioase. Scopul acestor măsuri este acela de a asigura o și mai bună organizare și funcționare a activității la nivelul unității medicale, precum și examinarea și tratarea optimă a pacienților”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Cele două linii de gardă continuă sunt necesare în contextul în care spitalul a obținut deja avizul Ministerului Sănătății pentru înființarea unui Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate, accesul permanent la examinările realizate în cele două laboratoare din cadrul unității sanitare fiind necesar atât pentru persoanele internate, cât și pentru cele preluate în serviciul de urgență, scrie monitorulcj.ro.

Asigurarea unui acces continuu la investigațiile imagistice și de laborator, prin servicii proprii, va crește promptitudinea diagnosticului și, implicit, inițierea tratamentului specific. În acest fel, va spori calitatea și eficiența actului medical și se va îmbunătăți prognosticul pacienților.

Liniile de gardă vor deveni funcționale odată cu începerea activității în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe de Specialitate și vor fi susținute financiar din bugetul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase. Acestea urmează să fie deservite de 12 medici primari și specialiști în specialitatea Radiologie și Imagistică Medicală, respectiv 12 medici primari și specialiști în specialitatea Medicină de laborator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.