Un dascăl care a vrut să îl scoată afară din biserică un bărbat care tulbura slujba de duminică a fost înjunghiat. Agresorul ar fi fost internat la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca.

„La data de 10 martie, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că într-o biserică din Puieşti o persoană ar fi fost agresată. La faţa locului s-au deplasat de îndată echipaje de poliţie pentru verificări conform competenţelor. Din primele investigaţii de la faţa locului a reieşit că în urma unui conflict spontan, un localnic de 38 de ani ar fi fost agresat cu un obiect ascuţit contondent de către un alt bărbat de 62 de ani. Ulterior agresorul ar fi părăsit locaţia”, a precizat, pentru AGERPRES, agentul Tiberiu Tarcoci din cadrul Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Ulterior, bărbatul a fost depistat de poliţişti, iar victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital.

„În acest context au fost mobilizaţi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău pentru măsuri specifice în vederea depistării. La scurt timp, bărbatul a fost depistat. (…) Persoana vătămată a fost preluată de Ambulanţă pentru evaluare medicală şi îngrijiri de specialitate. Poliţiştii continuă cercetările în vederea clarificării tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul şi luarea tuturor măsurilor legale ce se impun”, informează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.