taxi
taxi

Într-un semn de solidaritate și protest, aproape o mie de taximetriști s-au adunat în Piața Constituției ca să-și facă auzite ofurile.

Reprezentanții taximetriștilor l-au așteptat pe Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, la discuții, scrie G4Media.

”Aşteptăm să ne vedem cu domnul Alfred Simonis (preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, n.r.) în jurul orei 13:00. Nu aşteptăm o rezolvare astăzi, deoarece nu este posibil, însă aşteptăm o promisiune. Ne-a spus că ne primeşte astăzi. Nu ne-a comunicat ora, însă avem informaţii că ne poate primi în jurul orei 13”, a precizat Remus Nedelcu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT).

Taximetriștii sunt nemulțumiți de faptul că toate maşinile „Uber, Bolt, taxi” ar trebui să dețină aparate de taxat legate la ANAF, iar banii obținuți să fie taxați în România.

„(…) Solicităm fiscalizarea tuturor maşinilor Uber, Bolt, taxi – toţi să fim la fel, iar banii care pleacă din România în paradisuri fiscale să se impoziteze aici, în România – şi după aceea să plece oriunde în lume”, a declarat Remus Nedelcu.

La protest vor participa în continuare reprezentanţi de la Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi – ANPOTRT, Asociaţia Banat Crişana – Taxi, Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania din Cluj, Asociaţia Clubul Taximetriştilor Liberi de Pretutindeni, Asociaţia Taxi Transilvania Cluj şi Asociaţia Banat Taxi. Taximetriștii nu se lasă cu una cu două, astfel că protestul este anunțat până pe data de 20 martie, în fiecare zi, în intervalul orar 6:00-19:00. 

Citește și: FOTO Emil Boc a adus molul în mijlocul Clujului, deși a spus că s-a săturat de noroi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.