„Mihălțule! Mihălțule! Botez de sânge! Cu mult sânge de dușman te voi răsplăti! De șapte ori au tras ucigașii cu puștile asupra bieților români, neînarmați și nevinovați. Optzeci de români au căzut la pământ, din care cincizeci strigau că îi dor rănile, iar 30 erau morți. Dar, afurisitele fiare în loc să ofere cel mai mic ajutor celor nenorociți, de ei, își luau puștile pe umeri și se întorceau înapoi la Aiud”.
Avram Iancu, 6 iulie 1848, la Bucium Abrud, în memoria românilor uciși în Masacrul de la Mihalț, comandat de contele Mikloș Banffy.
„Pe 15 martie, se poartă uniforme ca ale husarilor, care îi schingiuiau pe români și le ardeau satele. Cred că nu este vorba despre nicio comemorare din partea lor. Pur și simplu, au sărbătorit. Cu alte cuvinte, au sărbătorit pe 15 martie distrugerea a peste 300 de sate și biserici românești, uciderea și crimele oribile împotriva a 40.000 de români, mulți copii, femei și bătrâni.”
- Avocat Ioan Sabău Pop, fost președinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș
Unul dintre cei mai importanți cercetători contemporani ai istoriografiei românești, regretatul Vasile Lechințan, susținea, cu argumente solide, că data de 15 martie 1848, sărbătorită cu fast chiar și în țara noastră, reprezintă o zi neagră din istoria României.
După eforturi apreciabile, Vasile Lechințan este unul dintre cei care au oprit mascarada înhumării pe teritoriul românesc a unui fascist maghiar antiromân și antisemit Jozsef Nyrö, salvînd astfel onoarea, atât a românilor, cât și a maghiarilor din țară și din Ungaria, știindu-se că Europa, ca de altfel întreaga lume civilizată, este foarte sensibilă la astfel de manifestări extremiste.
„15 martie 1848 înseamnă amintirea unei crunte perioade de teroare care a urmat, amintirea războiului civil și a jertfelor numeroase în populația civilă românească: copii de vârste diferite, femei, bătrâni uciși nevinovați, preoți și dascăli schingiuiți, case și chiar sate întregi incendiate de către gardiștii secui și maghiari, distrugerea prin incendiere a unei comori uriașe a românilor, și anume arhiva Episcopiei Ortodoxe de la Sibiu, amintirea amenințărilor teroriste ale lui Kossuth adresate românilor care nu îi erau supuși, într-un cuvânt, amintirea terorismului maghiar de atunci. Cuvântul terorism este relevat de documentele de epocă, nu este o asociere hazardată de acum. Și abia astăzi ne dăm seama, concret, ce s-a întâmplat atunci, pentru că în anul trecut s-au publicat trei volume și două studii importante pe tema victimelor românești de la 1848-1849, autori și editori de documente fiind dr. Dumitru Suciu (cu o echipă) de la Cluj-Napoca, dr. Ana Hancu de la Târgu Mureș, Elena Mihu de la Târgu Mureș și eu, Vasile Lechințan. Documentele sunt cutremurătoare și iată că abia la 165 de ani de la dezastru sunt publicate și urmează și alte volume la care se lucrează în prezent. Trebuie să știm exact ce s-a întâmplat atunci. De aceea românii și sașii sunt toleranți în privința sărbătoririi de către maghiari a acestei zile de 15 martie, pornind de la partea luminoasă a evenimentului și consider că și maghiarii conștienți își asumă cu responsabilitate și demnitate trecutul istoric netrunchiat, pentru că jertfele pentru libertatea umană de atunci să nu fi fost făcute în zadar.
Desigur că este și o parte luminoasă a Revoluției ungare de la 1848, când la Pesta și Buda (azi Budapesta, Ungaria) s-a declanșat revoluția împotriva dominației habsburgice, momentul fiind prielnic urmare revoluțiilor începute deja în Imperiul Austriac. S-au formulat 12 puncte în programul revoluției maghiare, printre care libertatea presei, desființarea cenzurii, egalitate în fața legii în chestiunile civile și religioase, plata dărilor de toți deopotrivă, desființarea iobăgiei, deținuții politici de stat să fie eliberați, puncte de o deosebită importanță pentru accedere la progres, libertate și civilizație. Din păcate, punctul 12 al programului prevedea uniunea Ardealului cu Ungaria, neținându-se cont de voința românilor majoritari în Transilvania și de aici a pornit dezastrul…”
15 martie este sărbătorită drept Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, una din sărbătorile naționale
