Trei bărbați au fost prinși în flagrant de procurorii DIICOT Cluj, în două locații din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce aveau kilograme de droguri asupra lor, în scopul comercializării.
După ce au fost reținuți de DIICOT Cluj, față de unul dintre bărbați a fost dispusă măsura arestului preventiv, iar ceilalți doi au fost plasați sub control judiciar.
“La data de 28.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a trei inculpați ( unul cetățean străin), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
Măsurile au fost luate după ce aceștia au fost prinși în flagrant în două locații de pe raza municipiului Cluj-Napoca, în timp ce unul deținea asupra sa, în scopul comercializării, cantitățile de aproximativ 1 kilogram de canabis, 1 kilogram de substanță cristalină 4MMC, 120 grame ketamină, circa 90 grame MDMA, 41 comprimate ecstasy, precum și sumele de 157.400 lei și 35.375 euro, iar ceilalți doi posedau 50 grame canabis, 20 grame cocaină în amestec cu fenacetină și 80 grame ketamină și acestea destinate vânzării.
Cu privire la primul inculpat s-a reținut și faptul că, la aceeași data, a deținut și depozitat fără drept la locuința sa (ascunsă printre produse alimentare), în scopul comercializării, cantitatea de peste 265 grame canabis (drog de risc).
Probatoriul administrat în cauză a relevat și faptul că acesta a comercializat în mod repetat, pe parcursul anului 2023, diferite cantități de canabis, destinate revânzării, iar un alt inculpat a deținut și predat o cantitate de cocaină, descoperită și indisponibilizată pe parcursul unei alte acțiuni.”, au informat procurorii.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, a dispus arestarea preventivă a unuia dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile, față de ceilalți doi procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj luând, la data de 30.03.2024, măsura controlului judiciar.