O tânără racolată prin metoda loverboy a fost obligată de doi bărbați să se prostitueze în Germania. Cei doi suspecți au fost conduși la audieri de procurorii DIICOT Cluj, într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism.
„La data de 03.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Cluj efectuează 7 percheziții domiciliare, pe raza județelor Mureș, Bistrița Năsăud și Cluj, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, în formă continuată și proxenetism.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2020, un suspect a recrutat o persoană vătămată simulând o relație de iubire, iar până în cursul lunii martie 2024, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla victima, a transportat-o și adăpostit-o în diferite locații de pe teritoriul Germaniei obligând-o la practicarea prostituției. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost însușite de suspect.
De asemenea, în perioada 2022 – 2024, un alt suspect a obținut sume de bani rezultate din exploatarea sexuală a aceleași persoane vătămate ca urmare a sprijinului acordat în asigurarea transportului și a transferului sumelor de bani obținute de către victimă.”, au transmis reprezentanții DIICOT Cluj.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj.