Primul meci amical din cadrul primei ediții a Cupei Salus va fi disputat miercuri, 3 aprilie, de la ora 17, în Baza Sportivă Viitorul din Gheorgheni, între echipa U16 a Academiei și echipa U16 a Frickley Athletic Football Club Academy. Evenimentul este organizat de Academia de Fotbal Viitorul Cluj, în colaborare cu Frickley Athletic Sports Academy din Marea Britanie.

„În calitate de promotori activi ai fotbalului, al unui stil de viață sănătos, dar și al copiilor și tinerelor talente, este o deosebită onoare să ne unim alături de Academia Frickley Athletic, cu susținerea Salus Controls, pentru a oferi o experiență multiculturală unei echipe de fotbal din Marea Britanie. 

Prin proiectul “Construim punți prin fotbal”, ne propunem să promovăm unitatea și înțelegerea între comunități din Europa, aducând împreună echipe de fotbal din medii diverse, pentru a se bucura de meciuri amicale și schimburi culturale. 

 SAVE THE DATE 

3 aprilie, ora 17, în Baza Sportivă Viitorul Cluj, disputăm amicalul inaugural cu Academia Frickley Athletic, din cadrul Salus Cup.

Membri ai comunității Viitorul Cluj și nu numai, sportivi, familie, prieteni, sunteți cu toții invitați să luați parte la un schimb de experiențe între două culturi.

Pregătim pentru voi un întreg eveniment în jurul meciului, cu momente artistice susținute de majoretele de la Eclipse și alte surprize.”, au transmis reprezentanții Academiei de Fotbal Viitorul Cluj.

Meciul face parte dintr-o inițiativă internațională multianuală, menită să creeze legături între mai multe comunități din diverse țări europene. Evenimentul este gratuit și promite o atmosferă energizantă, sprijinită de comediantul clujean Dragoș Stan.

Cupa SALUS este o punte de legătură între comunități sportive din Europa. Tinerii fotbaliști britanici vor petrece câteva zile în Cluj-Napoca, descoperind cultura locală, vizitând obiective turistice, antrenându-se și interacționând cu familiile jucătorilor români. De asemenea, antrenorii și staff-ul celor două echipe vor participa la întâlniri menite să faciliteze instruirea reciprocă și schimbul de experiență.

„Colegii de la Frickley ne-au spus că, în cazul lor, un meci al echipei nu este un subiect de interes doar pentru jucători și familiile lor, ci un eveniment al întregii comunități. Acesta este un lucru la care aspirăm și noi pentru toate meciurile noastre, motiv pentru care am decis să inițiem acest proiect.

În spatele performanțelor unui tânăr sportiv stau multe ore de muncă, depășirea propriilor limite și adoptarea unor valori sănătoase. Acestea îi formează nu doar ca fotbaliști, ci și ca adulți și viitori membri respectabili ai comunităților cărora le aparțin. De aceea, sperăm să convingem clujenii să vină la meci în număr cât mai mare, să se bucure de eveniment și să își reamintească cât de importante sunt pentru orice comunitate valorile pe care le promovăm: munca în echipă, deschiderea spre nou, sprijinul reciproc, sportivitatea și susținerea tinerilor,” a spus Andra Zăvăleanu, Director de Dezvoltare al Clubului Sportiv Viitorul.

„Jucătorii noștri sunt entuziasmați să viziteze România și să joace împotriva unor sportivi talentați. De asemenea, staff-ul și familiile lor se bucură de oportunitatea de a învăța de la omologii români. Este în cultura clubului nostru sportiv să ne preocupăm de dezvoltarea personală per ansamblu a copiilor și acest proiect reprezintă o excelentă oportunitate în acest sens,” a declarat și John Powney, Head of Academy, al Frickley Athletic.

Organizatorii își doresc ca schimbul cultural și sportiv să devină o colaborare anuală, cu participarea echipelor de la diverse categorii de vârstă. Cu sprijinul sponsorilor actuali și viitori, proiectul are ambiția de a se extinde în Europa, incluzând echipe din Germania, Danemarca, Franța și Polonia.

„În acest proiect suntem susținuți de câțiva sponsori, care ne-au ajutat atât financiar cât și prin facilitarea unor legături internaționale. Cu ajutorul SALUS Controls am intrat în contact cu Academia Frickley și urmează să implicăm în proiect cluburi și academii sportive din alte țări în care compania își desfășoară activitatea.

Atât SALUS cât și ceilalți sponsori reprezintă un exemplu de implicare în viața comunității, alegând să sprijine o inițiativă mică, la început de drum, dar care poate crește frumos, în beneficiul întregii comunități. Sperăm ca tot mai mulți să le urmeze exemplul în a investi nu doar in popularitate, ci și în potențial,” a concluzionat Andra Zăvăleanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.