Primăria Cluj-Napoca va investi 900.000 lei pentru construirea Centrului de colectate a deșeurilor cu aport voluntar. Lucrările ar trebui să se finalizeze în acest an.

“Acest centru pentru deșeuri este foarte important pentru că răspunde la o nevoie practică și se adaugă investițiilor în realizarea unui oraș din ce în ce mai verde. Cu alte cuvinte, din ce în ce mai mulți clujeni aleg să recicleze, depun efort pentru a sorta deșeurile în așa fel încât o parte cât mai mare să poată fi folosită ca reciclabil. Primăria realizează acum – cu fonduri europene – un centru modern unde să poată fi duse voluntar o varietate mare de deșeuri: de la hârtie și sticlă la piese de mobilier, anvelope, moloz, frigidere, televizoare etc”, a spus Emil Boc.

Emil Boc susține că primăria va continua să investească în toate dimensiunile care alcătuiesc sintagma Oraș Verde: transport public electric, nepoluant; zone verzi extinse și revitalizate, noi parcuri;  programe de plantări cu obiectivul de 100.000 arbori plantați până în 2030; iluminat eficient energetic pe străzi; sisteme de creștere a eficienței energetice la școli, grădinițe, piețe și alte clădiri publice ș.a.
„Acestea sunt câteva exemple de categorii unde derulăm proiecte cu finanțare europeană pentru a dezvolta Cluj-Napoca așa cum ni-l dorim fiecare”, spune Emil Boc, potrivit ziarulfaclia.ro.

Terenul pe care se amenajează Centrul se colectare cu aport voluntar are o suprafață de 4.300 mp și se află pe strada Platanilor fn.

În cadrul acestui nou centru se vor colecta deșeuri precum: reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubele individuale, fluxuri speciale de deșeuri precum deșeuri voluminoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, cadavre animale, deșeuri din construcții și demolări.

Ce se realizează în cadrul proiectului european: container pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii);  container administrativ pentru supraveghere, depozit de scule, grupuri sanitare; 3 containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie / carton, plastic și textile; 3 containere închise și acoperite de tip „walk-in” pentru colectarea deșeurilor electrice / electronice, acelor de uz casnic (frigidere, televizoare etc.) și a celor de mobilier din lemn; 2 containere de tip „skip” deschise pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle / borcane / recipiente; 2 containere de tip „ab-roll” deschise, înalte pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte / grădină (crengi, frunze etc.); 3 containere de tip „ab-roll” deschise, joase pentru deșeuri din construcții, moloz; container frigorific pentru cadavre de animale mici (pisici, câini, păsări); două scări mobile metalice pentru descărcarea deșeurilor în containerele deschise, înalte; separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă

De asemenea, proiectul cuprinde amenajarea unei zone verzi cu gazon și plantație perimetrală de protecție, sistem de iluminat și camere de supraveghere.

Valoarea proiectului este de 3.830.913,04 lei fără TVA, lucrările urmând să fie realizate de SC BRUCO ANTREPRIZA SRL cu subcontractant pentru lucrările electrice SC SKYLINE SRL.

„Proiectul contribuie la accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor și este în linie cu direcțiile strategice de dezvoltare ale municipiului Cluj-Napoca pentru componenta verde”, a transmis municipalitatea clujeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.