O altă revoltă a valahilor a fost cea din Vlaha Tesaliei să fi dus la emigrări de vlahi în Bitinia? Păstorii vlahi au ajuns prin transhumanță în nordul Asiei Mici. Sunt întrebări pe care arheologii și istoricii trebuie să răspundă în urma cercetărilor pe teren și în arhive. Împăratul bizantin, Constantin X Ducas (1059 – 1067) va duce în timpul domniei lui o politică de fiscalitate excesivă, având ca scop redresarea situației de criză începută imediat după moartea împăratului Vasile al II-lea, 1025. Acest lucru va genera nemulțumirea populațiilor existente în themele (provinciile) balcanice. Și vlahii (aromânii) din Tesalia vor avea de suferit urmare acestor măsuri austere. Reacția lor, va fi organizarea în anul 1066 a unei răscoale îndreptată contra împăratului bizantin și a administrației themei. Comunitatea din Larissa și din zona înconjurătoare aparținătoare de thema Hellada era compusă din vlahi, greci și posibil și bulgari. Nu știm care era raportul numeric dintre aceste etnii, dar este mai mult ca sigur că vlahii (aromânii) erau majoritari, Tesalia fiind numită și in secolele XIII – XV, Vlahia Mare. Informațiile despre aceste evenimente le datorăm scrierii lui Kekaumenos, intitulată “ Sfaturi și povestiri” redactată între anii 1075 – 1078. Răscoala a fost pusă la cale de un grup de oameni de vază ai orașului Larissa: vlahul Berivoi, Ioan Gremianites, Grigore Bambakas, vlahul Slavotă Carmalakis și Theodor Skibon Petastos. Conducatorul lor era însă Berivoi, în a cărui casă se adunau complotiștii pentru a pune la cale strategia declanșării răscoalei. Kekaumenos îi categorisește pe vlahi ca fiind urmași ai dacilor și besiilor, deopotriva de necredincioși, ca și strămoșii lor față de romani, și, arată că din apropierea Dunării și Savei au pornit spre miazăzi, și, s-au răspândit prin Macedonia și Epir. Berivoi avea să atragă de partea complotiștilor și elita conducatoare din orașul Trikala, precum și ciobanii și țăranii din Câmpia Larissei. Istoricii bizantini făceau confuzia dintre vlahi și daci. Să fi fost doar o confuzie? Niculiță pus în fața neintervenției împăratului bizantin, trece și el de partea răsculaților, acceptând rolul de conducător al răscoalei. Care a fost cauza trecerii lui de partea complotiștilor, istoricii o motivează prin intenția de a controla și bloca revolta. Modul de scriere a cronicii este voit părtinitoare față de Niculiță, doarece istoricul Kekaumenos era ginerele acestuia. În încercarea de a-l apăra și a justifica faptele socrului său, cronicarul va avea o atitudine dușmănoasă față de ceilalți conducători ai răscoalei, în special față de vlahi. Totodata va încerca să micșoreze vina lui Niculiță, și să atribuie vlahilor toată răspunderea revoltei. Rolul făcut de Niculiță este însă foarte ciudat, deoarece el se afla în acea vreme și în legătura cu Roman IV Diogenes, pretendent la tronul imperiului bizantin, și, contestatar al lui Costantin X Ducas. Roman IV Diogenes (1068 – 1071) îl va elibera pe Niculiță din inchisoare, în urma arestării lui de către Constantin Ducas, la înfrângerea revoltei. În urma acestor conflicte bizantino-vlahe avem de-a face cu emigrări de păstori valahi sau cu strămutări imperiale de populații în Asia Mică.
În perioada interbelică nouă sate de aci sunt locuite de vlahi, numiți Pisticoși («Păstori»), în număr de vreo 5000 de suflete. (Lazăr Șăineanu, Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, ed. VI, 1929). Aceste răscoale valahe și luptele dintre bizantini și imperiul vlaho-bulgar al Asăneștilor a dus și la migrații ale păstorilor valahi în Anatolia. Ana Commena în hronicul ”Alexiada” considera că termenul de vlah, înseamnă ”păstor nomad”. Cu turmele lor, posibil ca vlahii să ajungă în Bitinia pe urmele strămoșilor lor traci și romani. Istoricul Georgios Pachymeres în lucrarea ”Istorii compuse” vorbește de greutățile făcute de împărații bizantini valahilor, care sunt strămutați în Asia Mică. Mai ales de împăratul Andronic II Paleologul în anul 1285. I-a mutat cu oi și vite forțat în zona Bursa, unde mai târziu au căzut sub stăpânirea turcilor selgiucizi. (Stelian Brezeanu, Gheorghe Zbuchea, Românii de la sud de Dunăre, https://www.proiectavdela.ro/pdf/gheorghe_zbuchea_romanii_la_sud_de_dunare.pdf). Etnologul Teodor T. Burada a fost un asiduu cercetător pe urmele valahilor din Balcani, Moravia, Silezia sau Arabia nordică. Pasionat de a descoperi arhetipul păstorilor români, Teodor T. Burada s-a comportat ca un explorator britanic clasic din epoca victoriană. Teodor T. Burada s-a născut în anul 1839 la Iași. A fost fiul lui Teodor R. Burada, Mare Vornic în Moldova, primul profesor român de pian și chitară și al Mariei I. Burada (n. Isăchescu; 1812-1885), prima femeie traducătoare de teatru în limba română. Bunicul dinspre tată, Radu Burada a fost preot în zona Măgurei. Printre primii săi profesori fiind V.A. Urechia și Grigore Cobălcescu, autorul primei monografii paleontologice românești. A urmat cursuri la Academia Mihăileană și la Facultatea de Drept (1860-1861) a Universității din Iași, apoi, pleacă la Paris unde urmează în continuare Dreptul și Conservatorul din Paris (1861-1865). În țară, ocupă funcții în magistratură la Roman (1866), Iași (1867), Galați (1868, aici fiind președinte de tribunal) și Focșani. În 1877 devine profesor la Conservatorul din Iași. Primele cercetări au fost muzicale și folclorice. În anul 1884, el a descoperit fragmente de ceramică și figurine de teracotă în apropierea satului Cucuteni din județul Iași, fapt care a dus la descoperirea culturii Cucuteni, o cultură neolitică importantă a Europei între 5000 Î.Hr. și 2750 Î.Hr. S-a stins din viață la Iași în 1923. Spre sfârșitul secolului XIX întreprinde mai multe expediții culturale personale pe urmele valahilor și publică câteva broșuri despre călătoriile sale etno-folclorice. Astfel, în urma cercetărilor din Tesalia, Epir, Atena sau Salonic află că dincolo de Constantinopol în fosta provincie tracă și romană Bitinia trăiesc păsori vahi, pe care ciobanii din Macedonia îi numeau și aromâni. Aflat în Atena, în anul 1882, cu săteni români din Acarnania, Teodor T. Burada se entuziasmează de existența unor păstori valahi în Bitinia din Anatolia. Pleacă repede la Constantinopol unde află o cafenea în care se întâlneau păstorii români din Asia care beau cafea și vând brânză de oaie – peinir (brânză în turcă). Burada nu stă mult pe gânduri și pleacă la Bursa, capitala provinciei Bitinia în căutarea păstorilor valahi. În mahalaua Demir Capu găsește pe oierul Gheorghe Morariu din Tesalia și pe Arghir Costea, care se declară valahi din Macedonia. La o cină cu brânză îl informează pe Burada care știa bine aromâna, că între localitățile Bursa și Muhalici există o zonă montană care se numește Piscia Horia, în care locuiesc ciobanii valahi. Aromânii i-au explicat lui Burada că se numesc ”pisticos” păstorii, ceea ce înseamnă cuvântul credință în limba greacă. Ei sunt creștini ortodocși și vorbesc o limbă greacă cu numeroase cuvinte din lexical rmânesc al păstoritului, iar moda hainelor fiind după armânii din Macedonia. Teodor T. Burada pornește în căutarea poporului ”pisticoși”. În acești munți ai Bitiniei descoperă nouă sate de pisticoși valahi. Satele purtau denumiri turcizate: Baschioi, Vurlati, Eksige, Huruda, Caragioba, Ceatalaghil, Cagogia, Idia și Camartati. În total satele aveau 5000 de locuitori. Aceștia păstoreau pe muntele Olimp din Bitinia (Muntele Sfânt al Asiei Mici) și în anumite zile coborau la Pinir – han, cu brânză proaspătă. Burada era uimit că valahele erau îmbrăcate fustane și pestelcă ca și aromâncele din Macedonia. La vorbă se înțelegea cu ele dacă discuga despre oierit și despre viața rurală. Greaca abunda de cuvinte valahe străvechi. Pisticoșii se strângeua în jurul lui Burada și i-au explicat că ei au venit acum 500 de ani din Grebena Macedoniei. Atanasie Asmani un cioban valh înțelept i-a explicat că portul pisticoșilor este ca cel al aromânilor din Macedonia. Pisticoșii cântau din flueră (fluier) și gaidă (cimpoi). În satul Huruda etnologul Burada se întâlnește cu învățătorul Gheorghe de la biserică care preda elevilor abecedarul afară sub un platan bătrân, la aer curat așa cum e la aromânii balcanici. Noaptea doarme la Constantin hangiu, un român venit din Macedonia din Vlaho-Clisura. Interesant că preotul din Cealaghîl se numea Atanasie Macedoneanul. A doua zi, după slujba de la biserică, a avut loc petrecerea câmpenească lângă niște fete frumoase cu nume valahe: Despina, Zoița, Melania, Iana, Elena, Paraschiva, Anastasia. Iar băieții Costea, Tnasă, Iani, Custurus jucau hora românească. A doua zi a plecat spre satul Alăbat, iar la un han cumpără de la un cioban o flueră. Ajungând în sat, aici are surpriza că păstorii din sat vorbeau turca nu greaca deși erau creștini. Într-o noapte la un han turcesc este trezit de caimacan (jandarm local) și interogat ce caută în acele locuri. Burada îi explică că este etnolog și apoi este lăsat în pace. Pleacă în orașul Muhalici, unde aici întâlnește aromâni care-i spun că câmpiile orașului sunt negre de oile păstrorilor valahi. (caraiman – rasă de oaie). Trecând prin Apolonia unde nu trăiau valhi, Burada ajunge la Balâkesri, unde loclanici îi spun că ultimii ciobani valahi au dispărut de vreo 10 ani din localitate. Femeile valahe din Bitinia purtau măndilă (batic) și giamadane (vestă scurtă) ca aromâncele din Epir. Erau încinse cu ”zuna” un brâu de fete valahe din Epir. Pe cap fetele aveau ”curuna” de flori. Teodor Burada pleacă la Constantinopol și crede din vorbele bătrânilor că valahii din Bitinai au fost aduși aici de împăratul Andronic al II-lea Paleologul la sfârșitul secolului al XIII-lea. Peste câțiva ani Teodor Burada prezintă un studiu la congresul orientaliștilor de la Roma, pe 10 octombrie 1899, în care arată originea valahă a pisticoșilor din Bitinia. În plin congres este atacat violent de profesorul universitar grec de la Atena, Spiro P. Lambros, care susține că pisticoșii sunt greci și contestă originea lor valahă. Burada susține că dansul ”sirtos” are origini valahe, iar grecul că este un dans grecesc. Burada spune că dansul ”sirtos” este despre vitejia valahilor balcanici. Polemica se încheie atunci când Burada îi explică naționalistului grec că bulgarii, deși sunt etnic ”mongoli”, ei acum sunt un popor slav. Deci valahii pisticoși, deși vorbesc greaca cu cuvinte românești, ca suflet, tradiție, obiceiuri sunt valahi. Valahii din Bitinia au rămas o relicvă etnografică și folclorică a obiceiului transhumanței milenare a păstorilor români care ”roiau” pe urmele strămoșilor traci.
Ionuț Țene sursa napocanews.ro
