Potrivit sefului DRDP Cluj, Ion Pantelimon, pe traseul centurii Cluj – Nord trebuie expropriate sau acordate despagubiri pentru 195 de imobile. Pentru exproprieri a fost aprobata suma de 4,5 milioane de lei (86 de imobile), iar pentru despagubire pe baza de conventii civile, suma de peste 1,8 milioane de lei (109 imobile).
Oficialii Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Cluj estimeaza ca in prima decada a lunii august se vor face plati catre proprietarii celor 109 imobile. Pentru restul de 86 de imobile, pana la kilometrul 5+400, s-au platit peste 800.000 de lei si mai sunt de efectuat plati de peste 3,7 milioane de lei.