Câștigătoarea Eurovision 2024 a fost România pentru că nu s-a dus. Ca bețiv de cursă lungă pot spune că e bine să părăsești o petrecere când vezi că lumea s-a îmbătat prea tare, gagicile încep să se dezbrace și unul a scos drogurile pe masă. Urmează bătaie și poliția. E bine să nu fii acolo. România e fată deșteaptă. Știe să plece acasă pe picioarele ei înainte să se trezească pe câmp, fără portofel și cu o usturime inexplicabilă in c…” (Dan Pavel) Un bărbat din Cluj care lucrează în domeniul IT a cerut instanței de judecată să îi aprobe faptul că a devenit… femeie. Persoana respectivă a depus o cerere de încuviințare a schimbării mențiunii privind sexul înscris în actele de stare civilă ale părții reclamante, și anume din sex masculin în sex feminin, încuviințarea schimbării prenumelui purtat, încuviințarea schimbării codului numeric personal astfel încât să releve identitatea de sex feminin, obligarea instituțiilor la efectuarea mențiunilor necesare în registrul de stare civilă și obligarea acestora să-i elibereze un certificat de naștere nou, care să certifice sexul feminin, prenumele nou și codul numeric personal aferent sexului feminin, „fără a lăsa vreun indiciu care să trădeze schimbarea mențiunilor de mai sus în urma reatribuirii de gen”. Deși nu au pe masă prea des astfel de cereri, judecătorii au aprobat solicitarea clujeanului. „Corelativ, din cuprinsul rapoartelor de psihoterapie depuse la dosar și susținerile părții reclamante reiese că aceasta din urmă a resimțit o incongruență puternică între genul resimțit și sexul asignat la naștere încă de la cea mai fragedă vârstă”, a stabilit instanța de judecată, conform publicației Actual de Cluj.
Non-binarii de la Eurovision
Fără nici o legătură cu acest ”proces”, am aflat că laureatul Eurovision 2024, elvețianul Nemo, este prima persoană non-binară care câștigă marele premiu al concursului muzical. Nemo, în vârstă de 24 de ani a triumfat la ediția cu numărul 68 a Eurovision cu piesa „The Code”, care vorbește despre călătoria către înțelegerea și acceptarea identității non-binare. Eurovision este prietenos cu persoanele de diferite genuri și orientări sexuale. Dana International era prima femeie trans care câștiga concursul în 1998, iar Thomas Neuwirth alias Conchita Wurst, care este homosexual, a obținut marele premiu în 2014. Acum, la ediția a 68-a a concursului Eurovision, pentru prima dată trofeul a fost obținut de o persoană non-binară. Nemo este una dintre cele două persoane non-binare care au participat la ediția din acest an a Eurovision, pe lângă Bambie Thug, care a reprezentat Irlanda. Cu toate acestea, Nemo, câștigătorul finalei Eurovision 2024, acuză agresiv organizatorii de dublu standard și subliniază că acestui concurs nu i-ar strica „câteva reparații”. Nemo acuză Eurovision că nu a fost permisă intrarea cu steaguri LGBTQIA+ Marele cântăreț/reață al/a Elveției susține că a fost forțat să introducă pe furiș steagul comunității non-binare. Dintotdeauna au existat, în lume, oameni diferiți și orientări sexuale diferite. Montaigne, în jurnalul lui de călătorie observă astfel de situații: ”… povestea unui bărbat care trăiește și azi, pe nume Germain, de obârșie umilă, fără meserie sau slujbă, care a fost femeie până la vârsta de douăzeci și doi de ani, știută de toți fiindcă avea mai mult păr pe bărbie decât celelalte fete; de aceea i se și spunea Marie Bărboasa. Într-o zi, când s-a opintit făcând o săritură, părțile bărbătești îi ieșiră la iveală, iar cardinalul Lenoncourt, episcop pe atunci la Chalons, îi dădu numele de Germain. Totuși, Germain nu s-a căsătorit; are o barbă mare foarte deasă. Dar fetele din oraș obișnuiesc să cânte un cântecel în care le sfătuiesc pe semenele lor să nu facă pași prea mari, ca nu cumva să devină bărbați, precum Marie Germain.”
Sexul asignat. Incongruențele care distrug vieți
Până recent, lumea a existat fără ca aceste lucruri și acești oameni să fie remarcați, mai mult decât alții. Nu părea că lumea este interesată de aspectul sexual diferit al unora dintre semenii lor. Dar deodată, neomarxismul (sexomarxismul) a început, cu duritate să impună legi speciale pentru minoritățile sexuale la care se adaugă un prozelitism exacerbat, care ajunge până la cele mai fragede vârste ale copiilor. Universități agresive, artă, muzică, făcută cu agresivitate, reguli, trainning-uri, steaguri fâlfâind la manifestările LGBTQ, la fel de agresive. Toate manifestându-se (și) în fața unor copii necopți, doar pentru pentru a-i convinge de greșala ”naturii” prin ceeace ei numesc ”sexul asignat”… Recent, a apărut în media, prntru prima dată, mărturia unui student român care învață în străinătate. O mărturie șocantă și dureroasă. Daria Gușă, studentă la Universitatea St. Andrews din Scoția, unde studiază Relații Internaționale, a vorbit într-un podcast despre pericolele unui viitor deformat de ideologiile „progresiste” și despre nevoia prezervării reperelor morale de „școală veche”. ” Cei mai mulți studenți nu mai au curaj să spună ce gândesc. Eu trăiesc un fel de viață dublă, pentru că nu mă pot exprima acolo cum mă exprim în România, de pildă. Trebuie să fii pregătit să te autocenzurezi aproape tot timpul. Eu am foarte multe opinii și, totuși, când sunt în Marea Britanie, trebuie să tac, pentru că societatea de acolo este acum controlată de aceste idei de tip LGBT, climate change și tot felul de alte idei. Nu poți spune absolut nimic împotriva narativului oficial. Cred că mai ales pentru studenții români și ortodocși este foarte greu să facă parte din acele colective”, a declarat Daria Gușă. Diversitatea e doar pe hârtie. Diversitatea de opinie este inexistentă. Mai mult decât atât, pe 1 aprilie a intrat în vigoare actul legislativ cunoscut sub numele de ”Hate Speech Act”, care este unul dintre cele mai dure acte normative în ceea ce privește limitarea libertății de expresie. Este șocant să constați că, într-o țară care se pretinde civilizată și un adevărat exemplu al democrației, se adoptă prevederi care interzic libertatea de expresie până și în propria locuință, care încurajează delațiunea, precum și plângerile și petițiile împotriva concetățenilor. Cea mai mare problemă care survine odată cu intrarea în vigoare a acestei legi este tocmai faptul că orice părere emisă oricând și oriunde (fie în presa scrisă, fie în mediul online), poate fi judecată retroactiv în funcție de normele sociale de astăzi. Problema este că, în mediul academic mai ales, care, în mod istoric, ar trebui să încurajeze cât mai multe dezbateri, nu mai există nici un pic de diversitate. Toți trebuie să trecem prin anumite training-uri, înainte chiar să fim studenți, în care să învățăm cum să ne adresăm celor care sunt LGBT, cum să discutăm despre schimbările climatice. Ne confruntăm cu acapararea mediului academic de către această ideologie extremisto-liberală”, a punctat Daria Gușă.
O viață începută în analog și ajunsă la digital
În România există, după cum lesne putem vedea o bună parte din tineri, care au crescut în familii tradiționale, cu educație religioasă, cu bunul simț și frica de Dumnezeu. În curând, dacă spălarea pe creier neomarxistă se va accentua, aceștia vor fi în prima linie a unui război crunt. Vor trebui să facă față agresiunii venită (culmea!) tocmai dinspre marile univestități din Vest și de peste Ocean. Sincer, nu știu cum se vor descurca. O altă categorie care se va opune (și se opune și acum!) acestei abominații va fi cea a celor născuți în anii 40 – 50 – 60. Cei care au copilarit în anii 50-70, trecând prin toate bolile, de la simpla răceală și până la Covid 19, s-au căsătorit și au descoperit Lumea în anii 70-80-90. Sunt cei care au pornit de la telefoanele fixe prin centrală și au ajuns la videocall, de la viniluri la CD-uri și Spotify, de la scrisori scrise cu stiloul și trimise în plic, prin poștă, la e-mail și whazup, cei care au trecut de la primele computere 286 la smartphone, de la pantaloni scurți cu bretele la panlaloni lungi, blue jeans și apoi la costum. Sunt generația care făcea coadă la cinematograf, apoi au trecut prin videorecorder și magazinul de închirieri casete, ca apoi să se aboneze la Netflix. O viață începută în analog și ajunsă la digital, petrecută pe drumul de la radio-televizor alb negru, până la cel color, digital, de la Dacia pe benzină și până la mașimile hibrid și electrice. Opt decade diferite, două secole, două milenii. Generația celor care au văzut fiecare dimensiune a acestei deveniri pe pielea lor, pe viața lor. Lor li se spune azi că sunt ”expirați”,că nu sunt adaptați pentru schimbare. Hilar, nu? Cum se vor descurca ”expirații”, dar mai ales cei tineri, în fața acestei agresivități? Greu de spus.
Octavian Hoandra
