Potrivit legii, Untold ar fi trebuit să plătească o taxă la Institutul Național al Patrimoniului pentru că a închiriat și organizat festivalul în Parcul Central din Cluj-Napoca. Locul este un bun care face parte din patrimoniul național.

Institutul Național al Patrimoniului a dat în judecată firma Untold și a câștigat procesul.

”Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 382.940,57 lei, reprezentând valoarea actualizată a debitului principal cu indicele de inflaţie, din care 326.741,1 lei constituie debit principal ( cuantumul timbrului monumentelor istorice aferent Festivalului Untold organizat în anul 2021 ), şi 56.199,47 lei reprezentând indicele de inflaţie calculat pentru cuantumul timbrului monumentelor istorice, dobândă legală penalizatoare în cuantum de 50.242,04 lei calculată până la data de 31.01.2023, urmând a curge în continuare, până la plata efectivă a debitului principal şi suma de 302.562,26 lei reprezintând penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, calculate până la data de 31.01.2023, ce vor curge în continuare, până la plata efectivă a debitului principal. Respinge ca fiind neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de către pârâta reclamantă reconvenţional UNTOLD PRODUCTION SRL. Respinge solictarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Cluj-Secţia civilă. ”, arată soluția Tribunalului Cluj dată în ianuarie 2024.

Ieri, Curtea de Apel Cluj a menținut soluția dată de tribunal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.