Ieri au fost efectuate în Cluj-Napoca percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul silvic.

Acesta e instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalități Economice Suceava sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, e vorba în total de punerea în executare a 16 mandate de percheziție domiciliară, emise într-un dosar ce privește infracțiuni de evaziune fiscală în domeniul silvic.

Acțiunea a vizat activitatea comercială a unor firme din Rădăuți, Broșteni, Crucea, Dorna Candreni, Borsec și Cluj Napoca, precum și probarea activității infracționale, constând în înregistrarea în actele contabile a unor achiziții intracomunitare fictive de material lemnos. La percheziții au fost descoperite acte contabile și înscrisuri de interes în cauză, au fost ridicate pentru cercetări telefoane mobile și calculatoare dar și alte mijloace materiale de probă. Concomitent, au fost efectuate șase controale economice la firme ce activează în domeniul silvic, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, inventarierea materialului lemnos fiind în desfășurare. La percheziții au fost implicați și polițiștii serviciilor de investigare a criminalități economice din Cluj și Harghita.

Sursa: Actual de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.