Liderul AUR, George Simion, este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce ar fi instigat membri ai formaţiunii să falsifice listele de susţinători necesare pentru depunerea candidaturii, ca independent, la alegerile europarlamentare de către Silvestru Şoşoacă, soţul senatorului Diana Şoşoacă. Silvestru Şoşoacă este audiat la Parchet, miercuri, în timp ce George Simion a scris, pe Facebook, că ”vor să scoată AUR din listele electorale”.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, miercuri, că procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală face cercetări într-o cauză penală în care s-a reţinut că, în luna aprilie 2024, liderul unei formaţiuni parlamentare, deputat, ”i-a instigat, atât direct, cât şi prin interpuşi, pe mai mulţi membri ai unei formaţiunii politice şi pe o serie de angajaţi ai Parlamentului României care desfăşoară activităţi lucrative în cadrul formaţiunii politice respective, să procedeze la falsificarea câtorva mii de liste de susţinători necesare depunerii de către un candidat independent a candidaturii pentru alegerile pentru Parlamentul European din data de 9 iunie 2024”.

”În acest context, în data de 9 aprilie 2024, deputatul în cauză a solicitat, atât direct, cât şi prin intermediul unor persoane de încredere, mobilizarea în regim de urgenţă a câtorva zeci de persoane la sediul central al formaţiunii politice în scopul completării listelor de susţinători necesare depunerii candidaturii independente, prin consemnarea în cuprinsul listelor a datelor reale ale unor cetăţeni, copiate din alte liste de susţinători completate anterior de membrii formaţiunii, demers urmat de falsificarea semnăturilor respectivelor persoane. În acelaşi scop, liderul formaţiunii politice a transmis mesaje vocale pe grupurile de comunicare, iar în situaţiile în care anumite persoane au refuzat să se conformeze, acesta le-a contactat direct punându-le în vedere să se deplaseze la sediul organizaţiei în scopul arătat”, afirmă procurorii.

Ca urmare, în cursul zilei de 9 aprilie, la sediul formaţiunii s-au strâns aproximativ 50 de persoane, unele dintre acestea rămânând şi pe timpul nopţii, activităţile continuând şi pe tot parcursul zilei de 10 aprilie.

”Pentru a-şi conspira identitatea şi activităţile ilicite, persoanele implicate în procesul de falsificare efectivă a listelor au inserat în spaţiile dedicate datelor de identificare ale celor care au întocmit listele, datele unor persoane reale, dar fără legătură cu demersul arătat, cărora le-au falsificat semnăturile. Totodată, în condiţiile în care semnăturile falsificate nu erau suficiente pentru a permite depunerea candidaturii independente, reprezentanţii formaţiunii politice au procedat la fotocopierea listelor falsificate anterior, în vederea atingerii pragului de 100.000 de susţinători”, adaugă anchetatorii.

Potrivit acestora, ca urmare a activităţilor, membrii formaţiunii politice au finalizat activitatea de pregătire şi îndosariere a listelor de semnături, aceasta fiindu-i transmisă persoanei care urma să-şi depună candidatura şi care s-a deplasat la Biroul Electoral Central, depunându-şi candidatura. În 11 aprilie, reprezentanţii Biroului Electoral Central au confirmat oficial acceptarea candidaturii.

În acest dosar, a fost dus la audieri, miercuri, Silvestru Şoşoacă, soţul senatorului Diana Şoşoacă.

Liderul AUR, George Simion, a scris pe Facebook: ”Atenţie! Vor să scoată AUR din listele electorale. Disperarea sistemului e maximă”.

”A început!!! Zeci de apropiaţi de-ai mei şi membri din echipa de campanie sunt citaţi ca martori pentru azi şi zilele următoare şi puşi să dea declaraţii despre mine!”, a adăugat el, într-un comentariu.

Preşedintele AUR George Simion a declarat, miercuri pentru News.ro, întrebat dacă a fost înştiinţat sau chemat la vreo audiere de către procurori, în contextul în care este vizat într-un dosar deschis de PÎCCJ după ce ar fi instigat membri ai formaţiunii să falsifice listele de susţinători pentru depunerea candidaturii, ca independent, la europarlamentare de către Silvestru Şoşoacă, că nu este „lider extremist”, iar zeci de apropiaţi de-ai săi şi membri ai echipei de campanie a formaţiunii sunt citaţi, nu „pe procedura normală”, ca martori pentru a oferi declaraţii despre el. El a mai precizat că este o încercare de scoatere a AUR din competiţia electorală.

„Eu nu sunt lider extremist, iar procurorii nu mi-au transmis nimic până la această oră. Zeci de apropiaţi de-ai mei şi membri din echipa de campanie sunt citaţi ca martori pentru azi şi zilele următoare şi puşi să dea declaraţii despre mine! Motivul audierilor total abuzive a martorilor (nu au fost citaţi pe procedura normală) este încercarea de scoatere a AUR din competiţia electorală. Martorii sunt întrebaţi cu insistenţa despre preşedinte partidului, George Simion”, a declarat preşedintele partidului Alianţa pentru Unirea Românilor, George Simion, miercuri pentru News.ro.

SURSA ZIARDECLUJ.RO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.