În noaptea de 18 iunie, pompierii din Floreşti au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o magazie dintr-o locuință din localitatea Florești.
“Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Florești au intervenit în cursul nopții trecute pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o magazie dintr-o gospodărie situată pe strada Mihail Kogălniceanu din localitatea Florești.
La fața locului au acționat două autospeciale pentru stingerea incendiilor și, preventiv, un echipaj SMURD, unde au găsit o magazie pentru lemne, în care era amenajată o afumătoare, și o parte din acoperișul garajului cuprinse de flăcări.
Nu au fost înregistrate persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar focul a fost lichidat în scurt timp de către pompieri.
Cel mai probabil incendiul a pornit de la focul din afumătoare lăsat să ardă nesupravegheat,” au transmis reprezentanții ISU Cluj.