Traian Florinel Cuc, fost consilier județean și om de afaceri, împreună cu Florin Vasile Tecar, un alt afacerist, au fost trimiși în judecată de DNA Cluj.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
C.T.F., om de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de
– evaziune fiscală în formă continuată,
– tentativă la obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul de stat,
– folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– spălare a banilor în formă continuată,
T.V.F., reprezentantul unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
La data 28 februarie 2014, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și o societate comercială, reprezentată de inculpatul C.T.F., a fost încheiat un contract de finanțare nerambursabilă, având ca obiect implementarea proiectului „Structura de susținere a afacerilor de tip logistic”.
În acest context, inculpatul C.T.F., ar fi creat un mecanism infracțional care ar fi avut ca scop fraudarea procedurii licitației pentru atribuirea unui contract de execuție lucrări către o societate reprezentată de inculpatul T.V.F., urmată ulterior de cooptarea în calitate de subcontractor a unei firme controlată de inculpatul C.T.F. Prin demersurile de mai sus, concomitent cu crearea unui circuit infracțional în care ar fi fost implicate mai multe societăți comerciale, controlate de către inculpatul C.T.F., acesta ar fi urmărit să obțină în mod fraudulos suma de bani necesară contribuției financiare, proprii, la proiect. Practic, prin circuitul infracțional creat, inculpatul C.T.F. ar fi asigurat contribuția proprie la proiect din banii proveniți de la Autoritatea Contractantă.
Până în luna iulie a anului 2015, prin demersurile de mai sus, urmate și de depunerea la autoritatea contractantă a unor documente false, ar fi fost produs un prejudiciu bugetului Uniunii Europene în valoare de 10.375.777 de lei, reprezentând finanțare nerambursabilă acordată pentru cheltuielile eligibile și aprobate la rambursare, aferente lucrărilor executate în baza contractului menționat mai sus.
În același context, în perioada 2014-2016, inculpatul C.T.F., în calitate de administrator și asociat în fapt al mai multor societăți comerciale, ar fi inițiat un circuit financiar, care ar fi avut ca scop înregistrarea în contabilitatea firmelor în cauză a unor operațiuni financiare nereale, cu consecința fraudării bugetului de stat cu suma totală de 6.028.615 de lei.
În perioada 2014-2015, inculpatul C.T.F. ar fi disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 7.694.963 de lei, obținută din fraudarea fondurilor europene în maniera de mai sus, pe care ulterior ar fi reintrodus-o în circuitul financiar (efectuarea de plăți către alte societăți comerciale, rambursare de dobânzi bancare sau plata unor comisioane bancare, retrageri de la ATM, etc).
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu a comunicat, la solicitarea organelor de urmărire penală, până la finalizarea cauzei, dacă se constituie parte civilă în cauză.