Cei doi oameni de afaceri, afiliați PSD-ului, trimiși în judecată de procurorii DNA Cluj nu sunt la prima ciocnire cu Codul Penal. Traian Florinel Cuc, se chinuie de ani buni să scape de procesele de evaziune și spălare de bani în care este implicat alături de alți membri ai familiei și parteneri de afaceri. La fel, Vasile Tecar are un proces pe rol de evaziune fiscală deschis în 2020.
Potrivit comunicatului DNA Cluj, în 2014 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a încheiat cu o societate comercială, reprezentată de inculpatul Cuc Traian Florinel, un contract de finanțare nerambursabilă, având ca obiect implementarea proiectului „Structura de susținere a afacerilor de tip logistic”.
Este vorba despre firma DYNAMIC LOGISTICS CENTER SRL, între timp falimentată. Această societate a fost folosită de Cuc pentru a obține o serie de contracte publice.
”În acest context, inculpatul Cuc, ar fi creat un mecanism infracțional care ar fi avut ca scop fraudarea procedurii licitației pentru atribuirea unui contract de execuție lucrări către o societate reprezentată de inculpatul Tecar Vasile Florin, urmată ulterior de cooptarea în calitate de subcontractor a unei firme controlată de inculpatul Cuc Traian Florinel. Prin demersurile de mai sus, concomitent cu crearea unui circuit infracțional în care ar fi fost implicate mai multe societăți comerciale, controlate de către inculpatul Cuc, acesta ar fi urmărit să obțină în mod fraudulos suma de bani necesară contribuției financiare, proprii, la proiect. Practic, prin circuitul infracțional creat, inculpatul Cuc Traian Florinel ar fi asigurat contribuția proprie la proiect din banii proveniți de la Autoritatea Contractantă.
Până în luna iulie a anului 2015, prin demersurile de mai sus, urmate și de depunerea la autoritatea contractantă a unor documente false, ar fi fost produs un prejudiciu bugetului Uniunii Europene în valoare de 10.375.777 de lei, reprezentând finanțare nerambursabilă acordată pentru cheltuielile eligibile și aprobate la rambursare, aferente lucrărilor executate în baza contractului menționat mai sus.
În același context, în perioada 2014-2016, inculpatul Cuc Traian Florinel, în calitate de administrator și asociat în fapt al mai multor societăți comerciale, ar fi inițiat un circuit financiar, care ar fi avut ca scop înregistrarea în contabilitatea firmelor în cauză a unor operațiuni financiare nereale, cu consecința fraudării bugetului de stat cu suma totală de 6.028.615 de lei.
În perioada 2014-2015, inculpatul Cuc Traian Florinel ar fi disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 7.694.963 de lei, obținută din fraudarea fondurilor europene în maniera de mai sus, pe care ulterior ar fi reintrodus-o în circuitul financiar (efectuarea de plăți către alte societăți comerciale, rambursare de dobânzi bancare sau plata unor comisioane bancare, retrageri de la ATM, etc)”, arată comunicatul procurorilor.
Tecar trimis în judecată pentru o evaziune de jumătate milion de lei
În 2020, Florin Tecar, a fost trimis în judecată, într-un alt dosar penal decât cel la care fac referire procurorii DNA Cluj, pentru evaziune fiscală. Potrivit datelor, el ar fi cauzat un prejudiciu de o jumătate de milion de lei, prin intermediul unor documente fictive. Potrivit rechizitoriului, Florin Tecar, reprezentantul firmei Samus Construcții, ar fi făcut o evaziune fiscală în valoare de jumătate de milion de lei. Societatea este conectată la afacerile familiei Tecar din Dej.
În 2015, cifra de afaceri a firmei a fost de peste 151 milioane de lei, profitul a fost de peste 16,5 milioane. Societatea a declarat în urmă cu cinci ani peste 270 de angajați. Însă, în anii următori societatea a început să vireze spre faliment. Cifra de afaceri a scăzut drastic, iar anul trecut compania condusă de Tecar a declarat doar 7 angajați! Tot anul trecut, firma a înregistrat o pierdere de 8,6 milioane de lei.
„În perioada septembrie 2014 – februarie 2015, pentru a simula desfăşurarea unor tranzacţii comerciale reale, constând în prestări de servicii în construcţii, societățile SC MAP SRL si SC MTS SRL au emis documente justificative fictive. Scopul acestor documente a fost obţinerea unor beneficii fiscale”, se arată în rechizitoriu.
El este fratele omului de afaceri dejean Ioan Tecar, patronul afacerilor din Samus și MG TEC. Ioan Tecar conduce un business de 125 de milioane de euro cu 1.300 de angajați. Și-a clădit grupul format din peste 10 societăți cu activități de producție prin achiziții succesive, în mare parte a unor firme aflate aproape de faliment. Cea mai importantă preluare a fost fabrica de hârtie Pehart Tec din Petrești, tranzacție finalizată în 2005. Omul de afaceri din Dej a reușit să-i convingă pe reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) să vină cu 6 milioane de euro pentru a dezvolta compania care produce hârtie tissue (servețele, hârtie igienică, prosoape din hârtie) și care rulează anual peste 20 de milioane de euro. Proiectul demarat în mai 2009 reprezintă prima implicare a băncii într-o afacere privată românească nebancară. În numerele anterioare, Gazeta de Cluj a prezentat faptul că dejeanul Ioan Tecar a renunțat la afacerile cu hârtie gestionate prin intermediul companiei Pehar Tec și a vândut compania unui fond de investiții, Abris Capital. Însă, ulterior, a apărut firma MG Tec Industry care are un proiect de construire a unei fabrici de produse absorbante şi igienico–sanitare de larg consum, în care va investi 370 de milioane de lei.
Chiar dacă era judecat pentru evaziune, Cuc a încheiat un contract de jumătate milion lei cu Finanțele clujene
În 2022, DGFRP Cluj Napoca a semnat un contract în valoare de 503.100 lei, fără TVA, cu firma Depozitul Arhivele Transilvania SRL. Contractul de servicii de prelucrare arhivistică a fondului arhivistic la nivelul AJFP Cluj din cadrul DGRFP Cluj vizează 130.000 unități arhivistice. Firma este administrată de Fertea Flavia Alexandrina o fostă șefă de la Centrul social din Turda care se ocupă de persoanele defavorizate. Potrivit presei locale, Fertea a avut probleme cu jocurile de noroc. Ea a ajuns până la a cheltui banii destinați persoanelor defavorizate la ”păcănele” online.
Chiar dacă Fertea este administrator și acționar, beneficiarul real este Traian Florinel Cuc.
În urmă cu câțiva ani, PSD-istul clujean Vasile Dîncu, care atunci era vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, a atribuit firmei DEPOZITUL ARHIVELE TRANSILVANIA SRL, care atunci aparținea familiei Cuc, un contract de peste jumătate de milion de lei pentru arhivarea documentațiilor AM POR. Contractul a fost împărțit cu firma Certsign, care îi aparține lui Tiberiu Urdăreanu, un personaj extrem de controversat din mediul de business românesc.
În urmă cu câțiva ani, Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe Florinel Cuc, care ocupa atunci o funcție de consilier județean PSD. Colegii de partid au făcut un memoriu prin care i-au cerut pesedistului să demisioneze din funcțiile publice, iar procurorii clujeni i-au dat lui Cuc neînceperea urmăririi penale în dosarul în care a fost cercetat.
BARA ANDREIA GABRIELA (CUC), GIURGIU ANAMARIA SONAMITA, Cuc Traian Florinel, CUC DANIELA CRISTINA, TOTHĂZAN D. DORU-LUCIAN şi RUSU V. MARIETA-CORINA (fostă PASC), au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală. Tothăzan este implicat în mai multe dosare penale în care acuzațiile sunt de evaziune fiscală.
Societățile controlate de familia Cuc au câștigat numeroase contracte pe bani publici, cu toate acestea au intrat în insolvență. SC Damas a câștigat contractul de construire al noului corp de clădire al Primăriei Viișoara și a intrat în insolvență înainte de finalizarea lucrărilor.
Căsătorit cu o vedetă de la Insula Iubirii
Florin Tecar a ocupat funcția de directorul general al Samus Construcţii S.A și este căsătorit cu Mirela Banias, fata fostului șef al Poliției Economice. Ea a participat alături de Ionuț Gojman la emisiunea Insula Iubirii. Le-a povestit reporterilor din cadrul emisiunii că a fost condamnată la închisoare din cauză că a furat bani din banca în care lucra. Femeia și-a ispășit pedeapsa și a divorțat de fostul soț, despre care spunea că ar fi fost beneficiarul sumelor furate. După Insula Iubirii, aceasta s-a separat de Ionuț Gojman (fostul iubit cu care a participat la emisiune) și s-a căsătorit cu Florin Tecar. Cei doi au afaceri la Cojocna, în domeniul horeca (Salt Resort Cojocna), arată ziardecluj.ro.
Poate ca se doreste albirea banilor !?.Stiti cum se termina”lupta”!
Saracii PSD iști de Cluj ce se mai lupta pt binele nostru ……și da i și da i …..oare unde i dispărutul îțic ? Alt cioflingar
Muie PSD și PNL.