bacalaureat

Ministerul Educației a publicat astăzi rezultatele finale la Bacalaureat, după verificarea lucrărilor a căror rezultate au fost contestate. Județul Cluj nu doar că a rămas pe primul loc în ceea ce privește rata de promovare, dar procentul de absolvenți a crescut: de la 88,9% la 90,3%, transmite Monitorul de Cluj.

În urma contestațiilor, patru elevi din licee clujene au terminat cu media 10, alți doi tineri alăturându-se celor două fete care au reușit această performanță din prima sesiune. Toți patru sunt de la licee diferite: Colegiul National „Andrei Mureșanu” din Dej, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” și Colegiul Național „Emil Racoviță”.

În județul Cluj, s-au depus aproape 1600 de contestații, dintre care 1050 au dus la creșterea notei, în timp ce 480 au dus la scăderea acesteia; 70 de lucrări nu au văzut nicio modificare a notei. În total, din 4560 de elevi care au susținut examenul de Bacalaureat în această sesiune, 3961 au promovat, dintre care 124 vin din promoțiile anterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.