Bulevardul Muncii
Bulevardul Muncii

Avocatul clujean Cătălin Bichescu a lansat o petiție în care cere majorarea pedepselor pentru șoferii beți care au comis accidente soldate cu pierderi de vieți omenești.

”În contextul frecvenței ridicate a accidentelor rutiere soldate cu pierderea de vieți omenești, pentru limitarea în România a fenomenului constând în provocarea unor accidente rutiere de către persoane care au consumat alcool sau substanțe interzise, semnatarii acestei petiții solicită Guvernului sau Parlamentului, să adopte, în regim de urgență, modificarea pedepsei penale pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, în sensul majorării acesteia de la nivelul actual (2-7 ani), la un nivel de la 3-15 ani și interzicerea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de până la 10 ani.
În prezent, la nivelul de pedeapsă de la 2-7 ani, dacă inculpatul se judecă în procedura simplificată (care presupune reducerea cu 1/3 a limitelor legale de pedeapsă), maximul de pedeapsă la care poate fi condamnat cel care a curmat viața unui om în cadrul unui accident rutier pe care l-a provocat este de 4 ani și 8 luni închisoare. Chiar dacă este condamnat la pedeapsa maximă, respectiv cea de 4 ani și 8 luni închisoare, acesta se poate elibera condiționat din penitenciar după ce execută cel puțin jumătate din pedeapsă, respectiv 2 ani și 4 luni.  
Gheorghe-Ioan a fost un copil de 15 ani, victima unui accident de circulație provocat în data de 08.09.2023, la ieșirea din localitatea Pâncota, jud. Arad, de  către un conducător auto care băuse 5 beri cu alcool înainte de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Copilul a fost tamponat din spate, în timp ce conducea regulamentar o trotinetă electrică, de către autovehiculul condus de persoana care consumase anterior 5 beri cu alcool, iar, din cauza leziunilor traumatice provocate, a decedat în data de 09.09.2023 la Spitalul din Arad. Maximul de pedeapsă care îi poate fi aplicată conducătorului autovehiculului este de 4 ani și 8 luni închisoare, din care va executa efectiv jumătate, respectiv 2 ani și 4 luni pentru a se putea elibera condiționat din penitenciar.  
Prin modificarea limitelor de pedeapsă se va trage un puternic semnal de alarmă  și va demonstra că Statul Român protejează DREPTUL LA VIAȚA, prin lege, acesta fiind cel mai important bun pe care îl avem pe acest pământ !”, arată avocatul în petiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.