Lucrările de defrișare de pe Valea Oltului au ajuns la un grad de execuție de 50%, la două două săptămâni de la începerea lor.
Potrivit anunțului făcut de CNAIR, duminică seară, la 14 zile de la începerea acțiunilor de defrişare de pe Valea Oltului, lucrările evoluează bine în teren.
În plus, echipele de intervenție destinate menținerii siguranței traficului au fost mobilizate în urma precipitațiilor abundente din ultimele zile.
Cum evoluează lucrările de defrișare a versantului pe de Valea Oltului
„A fost reluat traficul pe sectorul de drum Boiţa-Lazaret începând cu ora 20:00, conform programului! Este al doilea weekend consecutiv în care antreprenorul turc lucrează la defrişări şi la amenajarea drumurilor de acces pe versant”, a transmis, duminică seară, CNAIR.
Potrivit sursei citate, în decurs de două săptămâni de la începerea activităţilor, progresul fizic se apropie de 50%.
„Noaptea trecută au fost precipitații abundente, iar echipele care se ocupă de siguranța circulației au fost mobilizate pentru a interveni urgent dacă situația o impune.
Aceste măsuri fac parte din obligațiile antreprenorului care trebuie să acționeze astfel încât să fie evitată producerea unor evenimente periculoase pentru deplasarea pe DN7.
Pe măsură ce se vor finaliza lucrările pe sectoarele drumurilor de acces, echipele de alpiniștii specializați aduse de antreprenor vor continua curățarea versantului de resturile rezultate (în special stânci și trunchiuri de copac)”, conform CNAIR.
Lucrări realizarea ramificațiilor drumurilor de acces
Lucrările de defrișare vor continua, iar pe parcursul acestei săptămâni vor debuta lucrările pentru realizarea ramificațiilor drumurilor de acces.