Despăgubiri pentru o suprafață de aproape un hectar de teren, parcele aflate pe mai multe loturi de teren din Moldovenești, unde spune că vroia să înceapă un proiect imobiliar. Însă, o parte din terenuri au fost expropriate pentru porțiunea din Autostrada Transilvania care trece prin zona comunei Moldovenești. Omul de afaceri a fost pus pe lista de așteptare, la fel ca toți ceilalți proprietari de terenuri expropriati. Însă el a decis un proces, a cerut un preț mai mare pe mp, motivând că vroia să deruleze în mijlocul câmpului un proiect imobiliar. Judecătorii au luat-o de bună și au majorat prețul de expropriere. Astfel, pentru un hectar de teren el va primi peste jumătate de milion de lei (585.477 lei).
Firma TI Trust Invest SA le aparține lui Vlad și Nicolae Căpușan. Prin această societate, familia Căpușan a cumpărat mai multe parcele de teren în zona Moldovenești, taman printre dealurile unde trece Autostrada Transilvania. După cum se poate vedea în imaginea de mai jos, majoritatea parcelelor agricole sunt cadastrale transversal, respectând curbele de nivel ale dealurilor din Moldovenești. Taman parcela familiei Capusan, care este marcată cu roșu a fost cadastrată astfel încât autostrada să treacă pe aproape toată suprafața ei.
În 2022, firma a deschis un proces împotriva Companiei de drumuri pentru a contesta valoarea exproprierii.
Reprezentanți societății au cerut ”obligarea pârâtului la emiterea și comunicarea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor aferente imobilelor expropriate, însă nu la valoarea estimată, ci prin stabilirea unor despăgubiri juste, compuse din valoarea reală de piață a imobilului expropriat de 19 euro/mp şi din prejudiciul cauzat reclamantei prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat, prejudiciu evaluat la 18 euro/mp, precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente tuturor despăgubirilor datorate, calculată de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective”, arată cererea de chemare în judecată.
Potrivit dosarului, firma a investit timp și resurse, a cumpărat și intabulat 18.000 mp teren în sola 61 Moldovenești, în scopul de a derula un proiect imobiliar, care a fost oprit imediat după întăbularea parțială a terenurilor din pricina exproprierii.
Cu alte cuvinte, imobiliarul Căpușan vrut să edifice un proiect imobiliar fix în mijlocul câmpurilor agricole din Moldovenești.
Însă, pentru a face loc autostrăzii statul a expropriat 13.395 mp și societatea a rămas cu suprafața totală de 4605 mp, pe lungimea autostrăzii, fără cale de acces, în imediata proximitate a acesteia, perspectiva utilizării terenului pentru dezvoltarea oricărui proiect imobiliar fiind nulă.
Totodată, avocații firmei lui Căpușan au mai reclamat că, până în prezent, nu s-a fost comunicat niciun fel de înștiințare sau intenție de expropriere, decizie de expropriere etc., singura informație rezultând din conținutul hotărârilor de Guvern și deciziilor de expropriere menționate în CF.
Peste jumătate de milion lei pentru un hectar de teren agricol
În acest proces, atât judecătorii de la tribunal, cât și cei de la Curtea de Apel nu au putut decât să îi dea dreptate omului de afaceri, să ridice din umeri și să îi acorde o sumă de bani de peste un milion de lei pentru afacerea cu care imobiliarul clujean a fost păgubit de stat.
”Pârâtul (Compania de Drumuri și autostrăzi, n.red.) va fi obligat să îi achite suma de 128889 lei, reprezentând despăgubiri pentru imobilele expropriate.
Referitor la solicitarea ce se circumscrie primului petit din cererea introductivă, nu se impune a se constata, ca atare, că reclamanta deţine calitatea de proprietar, acest aspect fiind deja valorificat în momentul stabilirii despăgubirilor ce i se cuvin.
Relativ la solicitarea de a se repara prejudiciul ce ar fi fost cauzat prin diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat, este real că, prin dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, s-a stabilit că despăgubirea pentru expropriere include şi repararea prejudiciului cauzat proprietarului ca urmare a pierderii dreptului său.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată, s-a susţinut că suprafața rămasă neexpropriată, de o parte și de alta a autostrăzii, şi-a pierdut orice valoare economică, terenul fiind absolut inutilizabil. De asemenea, s-a mai alegat că geometria și amplasarea terenului rămas neexpropriat l-au făcut cu totul impropriu folosirii pentru dezvoltarea vreunui proiect imobiliar sau pentru destinația de pășunat sau de altă natură şi a pierdut orice acces la drum”, se arată în motivarea Tribunalului Cluj.
În același timp, judecătorii au subliniat că la dosar există opiniile a doi experți care au subliniat că nu există un prejudiciu prin raportare la suprafaţa rămasă, deoarece terenul păstrează aceeaşi formă şi tip de acces. Unul dintre experți a precizat că, deşi terenul nu se mai poate preta la investiţia pe care Căpușan dorea să o realizeze, suprafaţa este destul de mare pentru ca terenul să poată fi folosit ca agricol, sens în care nu există un prejudiciu adus reclamantei prin expropriere.
”În condiţiile date, se constată că aceste pretenţii ale reclamantei sunt neîntemeiate, neexistând un prejudiciu efectiv cauzat. Referitor la intenţia sa de a dezvolta un proiect imobiliar, aceasta nu poate fi luată în considerare în vederea stabilirii unui prejudiciu, de vreme ce proiectul în discuţie nu era iniţiat la momentul aprobării procedurii de expropriere, iar terenul rămas poate fi utilizat în scop agricol.”, mai arată motivarea judecătorească.
În aceste condiții, sentința dispune ca 9.198 de mp care aparțin firmei familiei Căpușan să fie expropriați cu suma de la o valoare de 49,64 lei/mp. Suplimentar, statul va acorda suma de 128889 lei și cheltuieli de judecată. În total, de pe urma acestui proces Căpușan a câștigat peste jumătate de milion lei.
Căpușan bine înfipt în afacerile imobiliare din Cluj
Firma TI Trust Invest aparține familiei Căpușan: este administrată de Ruxandra Căușan, asociații firmei sunt Vlad Căpușan și Nicolae Căpușan, cel din urmă fiind și ”capul” familiei. El este patronul complexului turistic Sun Garden, construit în zona comunei Baciu (jud. Cluj).
Spre exemplu, fostului şef al Poliţiei Cluj, chestorul ( r ), pesedistul Teodor Pop Puşcaş şi afaceristului din domeniul imobiliarelor, Nicolae Căpuşan, deţin, prin SC Euro Hunter, aproape 150 de hectare de luciu de apă, iar această afacere le-a picat fără să facă mare lucru.
Printre clienţii lui Căpuşan se numără persoane influențe din Cluj. Spre exemplu, fostul procuror Fabian Gyula, care a lucrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. În 2004, conducerea Asociației Fii Vechiului Mănăştur i-a vândut lui Căpuşan o bună parte din terenul deţinut cu doar 8 euro/mp. Pentru că ceilalţi membri din asociație au fost nemulţumiţi de tranzacţia făcută la un preţ sub-evaluat, ei au cerut rezilierea contractului. Chiar dacă documentul a fost anulat în urma deciziei instanţelor, clienţii lui Căpuşan au rămas cu terenurile respective.
Inca unul care se crede acoperit de orice daca are o biblie in mana. …