Domnului Nicolae Ionel CIUCĂ
Preşedintele Senatului
Domnului Alfred-Robert SIMONIS
Preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor
Domnilor,
Sunt gl.bg (r). dr.ing. Aurel LITAN, preşedinte al filialei „ Mihai
Viteazul ” a Judeţului Cluj a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în
Rezervă şi Retragere din Ministerul de Interne.
Vă scriu în nume propriu, cu toate că majoritatea camarazilor
sunt de acord cu opinia mea.
Referitor la acordul privind cooperarea în domeniul securităţii între
România şi Ucraina, semnat la 11 iulie 2024, ca cetăţean român şi ca
militar în rezervă, vă solicit următoarele:
- Votul în Parlamentul României pentru ratificarea acestui acord să
se facă nominal. - Vă solicit dumneavoastra, aleşilor ţării să nu ratificaţi acest acord,
din următoarele motive ( Nu vă amintesc ce articole din constituţie se
încalcă, ci domnule general, mă adresez ca de la un general la un general,
care ştim ce înseamnă un razboi ).
Dumnevoastră, ca şi toţi militarii aţi depus un
JURĂMÂNT DE CREDINŢĂ FAŢĂ DE ŢARĂ
„Jur credinţă patriei mele România, jur să-mi apăr ţara chiar cu
preţul vieţii. Jur să respect legile ţării şi regulamentele militare.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu“.
a. La intrarea în Parlamentul României aţi depus un JURĂMÂNT.
Dacă l-aţi uitat, acesta este:
”Jur credinţă patriei mele România;
Jur să respect Constituţia şi legile ţării;
2
Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea
teritorială a României;
Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de
popor;
Aşa să mă ajute Dumnezeu.”
b. Preşedintele României a depus un JURĂMÂNT
“Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea
spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi
legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale
ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea
teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Aceste jurăminte nu au termen de expirare, ne urmăresc toată viaţa.
În cele trei jurăminte nu am găsit nici o referire la altă ţară, decât la
România, deci vă întreb, retoric, cu ce drept Preşedintele României
angajează ţara într-un război care nu este al nostru, care nu este al
N.A.T.O. ?
Vă rog să-mi comunicaţi în baza căror acte normative preşedintele
ţării a semnat acest acord.
Domnilor preşedinţi,
Nu mă pot compara cu Lucreţiu Pătrăşcanu, care în 1946 la Cluj a
spus “ înainte de a fi comunist sunt roman” dar spun şi eu, “ înainte de a
fi European sau membru N.A.T.O. sunt Român”.
Nu sunt antiucrainian şi nici prorus, sunt un militar român care a
jurat să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii. Ţara, România, nu pe alţii, care
nu sunt în alianţele din care facem parte.
Sunt de acord să sprijinim ucrainienii care fug din calea războiului,
să-i sprijinim economic, să participăm la reconstrucţia Ucrainei pe baza
unor principii de bună vecinătate, orice, până la angajarea României
război.
3
Domnilor preşedinţi,
Ştiu că o să folosesc un limbaj neacademic şi o să fiu nediplomat
(îmi cer scuze pentru limbaj), dar înainte de a vota ratificarea acestui acord
vreau să vă reamintesc ce aţi jurat : “Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi
fidelitate mandatul încredinţat de popor” şi nu cred că poporul v-a
mandatat să-l târâţi într-un război în loc să căutaţi căi pentru realizarea
păcii.
Am citit cu atenţie documentele emise de partidele dumneavoastră
pentru alegerile din 2020 şi nu am găsit nici un cuvânt care să facă referire
la un eventual sprijin militar pentru o altă ţară, cu exceptia celor din
N.A.T.O..
Poporul roman nu v-a încredinţat nici un mandat pentru a sprijini
necondiţionat, cu mijloace financiare, bunuri materiale, armament,
tehnică de luptă şi trupe un alt stat, decât ceea ce rezultă din obligaţiile pe
care le avem ca membrii N.A.T.O..
Şi atunci DE CE UCRAINA ?
Înainte de a vota vă rog să citiţi cu atenţie prevederile Codului Penal,
articolele 394-398.
Tot o dată vă rog să-mi comunicaţi ce parlamentari au votat pentru
ratificarea acordului, care s-au abţinut şi care au votat împotriva acestui
acord, iar cei ce votează acest acord în baza căror acte normative o fac.
Aştept răspunsul dumneavoastră pe adresa de e-mail
aurellitan@yahoo.com.
Cu deosebit respect,
Gl.bg.(r).
Dr.ing. Aurel LITAN
FELICITARI dle GENERAL, sinteti un EROU al ROMANIEI
În sfârșit un general cu coloana vertebrala.
Sa înțeleg ca ceilalți generali sunt nevertebrate ?
Nu degeaba se zice ca urmele sovietice/ruse is adanc inradacinate in sistem…
Doar sa aduc aminte ca Romania lu Cuza a aparut si sa fie o bariera anti tarista…