Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de Autoritate de Management pentru
Programul Operațional Regional 2014-2020, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest în calitate de
Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 și Unitatea Administrativ-Teritorială
Municipiul Turda în calitate de Beneficiar au semnat, la 04.04.2018, Contractul de finanțare nerambursabilă
nr. 1721, pentru proiectul „Restaurarea, punerea în valoare și introducerea în circuitul turistic a Castrului
Legiunii V Macedonica, Potaissa-Turda”, cod SMIS 2014+: 116761.
Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 –
”Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”,
Prioritatea de investiţii 5.1 – ”Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi
cultural”.
Proiectul a avut ca obiective specifice:

  1. Restaurarea, conservarea și protejarea durabilă a vestigiilor arheologice ale Castrului legiunii V
    Macedonica de la Potaissa, municipiul Turda de astăzi, pentru a restitui obiectivul patrimoniului
    cultural universal.
  2. Valorificarea turistică a Castrului legiunii V Macedonica de la Potaissa pentru impulsionarea dezvoltării
    locale și creșterea competitivității zonei.
    Grupul ţintă al proiectului a fost reprezentat de vizitatorii/turiştii români şi străini interesaţi de turismul
    istorico-cultural sau de sejururi turistice integrate.
    Proiectul „Restaurarea, punerea în valoare și introducerea în circuitul turistic a Castrului Legiunii V
    Macedonica, Potaissa-Turda” s-a încheiat cu o valoare totală de 29.494.290,88 lei, din care:

 27.920.911 lei reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului
 23.732.774,89 lei reprezinta valoarea finantarii FEDR
Proiectul şi-a propus efectuarea de cercetări arheologice preventive, supravegheri arheologice în stratul
vegetal şi supravegheri arheologice în zonele obiectivelor deja cercetate şi conservate primar pentru
intervenţii. În urma acestora s-au realizat acţiuni concrete, după cum urmează:
[a] Restaurarea ruinelor: Bastion de curtină, Bastion Nord-Vestic şi Porta Decumana şi punerea acesteia din
urmă în valoare prin intermediul unei structuri cu rol de sugerare a gabaritului principalei structuri de acces;
[b] Restaurarea ruinelor clădirii comandamentului, Principia, precum şi punerea ei în valoare prin marcarea
distinctă a diferitelor zone funcționale ale Pricipiei și realizarea unei structuri metalice cu rol de sugerare a
gabaritului Portalului de acces în clădirea comandamentului;
[c] Restaurarea ruinelor de la Thermae şi construirea unei structuri destinate protecţiei, conservării şi punerii
în valoare a materialului arheologic descoperit la Thermae, structură care înglobează o structură secundară
destinată protecţiei şi conservării patrimoniului cultural mobil;
[d] Marcarea la suprafaţă şi amenajarea principalelor drumuri romane din interiorul castrului: Via Praetoria,
Via Principalis, Via Sagularis şi Via Decumana;
[e] Împrejmuirea obiectivului în vederea protecției împotriva actelor de distrugere intenționată sau
neintenționata a materialului arheologic, la care se alătură realizarea unui iluminat arhitectural care să ofere o
amprentă recognoscibilă a castrului de la Potaissa;
[f] Construirea unui grup sanitar şi echiparea cu instalaţiile necesare;
[g] Crearea de locuri de odihnă prevăzute cu bănci, pubele, cișmele cu apă potabilă și panouri informative
(infokiosk-uri ce vor înlesni prezentarea generală a castrului, vor avea sisteme de ilustrare grafică și
indicatoare de traseu). Acestea au fost amplasate în puncte cheie ale drumurilor romane și în zonele de
intersecție ale acestora.

Rezultatele asteptate ale proiectului:

  1. Un obiectiv de patrimoniu restaurat/protejat/conservat;
  2. Cresterea numarul de vizitatori de la 500 inainte de realizarea interventiilor asupra obiectivului de
    patrimoniu la 2000 dupa intervenția asupra obiectivul de patrimoniu care beneficiaza de sprijin
    Realizarea proiectului a avut un impact major pentru patrimoniul național și local, prin restaurarea corectă a
    unui obiectiv de patrimoniu cultural de grupă valorică A, crescând astfel numărul de obiective de patrimoniu în

stare de conservare foarte bună. Această recunoaștere s-a materializat de curând și prin acceptul includerii în
Lista Patrimoniului UNESCO, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial desfășurat la
New Delhi (India) a dosarului Frontierele Imperiului Roman – Dacia / Frontiers of the Roman Empire – Dacia,
din care face parte și castrul legionar de la Potaissa.
Ca urmare a dificultăților întâmpinate de-a lungul perioadei de implementare, care au impus adaptarea
soluțiilor de realizare a investiției la descoperirile noi arheologice, ori la variația forței de muncă disponibile în
perioada pandemiei de Covid-19, ori la fluctuațiile de prețuri la materialele utilizate pentru realizarea
investiției, proiectul a fost extins și după data de 31.12.2023, data limită de finanțare a proiectelor în cadrul
exercițiului financiar 2014-2020 al Uniunii Europene, fiind încadrat ca proiect nefinalizat.
În acest context, perioada totală de implementare a proiectului a fost de 76 de luni, începând cu data de
04.04.2018, până la 31.07.2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.