Situația de pe strada Uliului din Cluj-Napoca se agravează. După ce la începutul lunii mai o parte a drumului s-a surpat din cauza alunecărilor de teren, o nouă porțiune este pe punctul de a ceda. Un localnic avertizează că drumul riscă să se rupă din cauza camioanelor care transportă materiale pentru lucrările de consolidare la numărul 90. De această dată, problemele sunt raportate în zona numerelor 141-145, pe o lungime de aproximativ 50 de metri.

Conform clujeanului, asfaltul s-a deteriorat grav în mai multe locuri și se amestecă deja cu molozul.

„Pe strada Uliului, la nr. 141-145, drumul este pe cale să alunece! În această zonă, pe o lungime de aproximativ 50 de metri, drumul începe să se rupă din cauza cifelor și basculelor care transportă materiale pentru consolidarea la nr. 90. Asfaltul s-a fărâmițat și se amestecă cu molozul pe tot drumul de la numărul 90 până la capătul străzii! Vă rog să luați măsurile necesare!”, a raportat cetățeanul.

Primăria Cluj-Napoca a răspuns că situația este în curs de evaluare de către departamentul de specialitate.

„Situația este în analiza departamentului de specialitate. Mulțumim pentru colaborare!”, au transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.