Sâmbătă, 17 august, la ora 17:00, Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca a fost onorată cu Premiul European pentru Patrimoniu – Premiul Europa Nostra, în cadrul unei ceremonii de gală organizate sub egida „Zilelor Culturale Maghiare”.

Anunțul câștigătorilor Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2024, co-finanțate prin programul Uniunii Europene, Europa Creativă, a fost făcut pe 30 mai 2024 de către Comisia Europeană și Europa Nostra.

Printre cei 26 de câștigători din 18 țări europene, se numără și Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca, o bijuterie a arhitecturii gotice. Restaurarea acesteia, desfășurată între 2016 și 2022, a implicat consolidări structurale, reamenajări interioare și îmbunătățiri moderne, toate menite să asigure conservarea și promovarea patrimoniului cultural european. Acest proiect a fost recunoscut ca un exemplu de intervenție sensibilă și respectuoasă, având un impact semnificativ asupra comunității, turismului și educației culturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.