Românii din Ucraina, deși sunt o minoritate istorică de peste o mie de ani pe pământurile natale trăiesc o nouă prigoană. De data aceasta prigoana nu mai este legată de educație și interzicerea școlilor românești, ci de ceea ce are mai sfânt românul: religia ortodoxă oficiată în limba română. Parlamentul ucrainean a adoptat marţi un proiect de lege care prevede interzicerea Bisericii Ortodoxe cu legături cu Patriarhia de la Moscova, considerată adesea un releu de influenţă a Kremlinului, după doi ani de la Invazia Ucrainei de către Rusia, anunţă mai mulţi deputaţi, relatează AFP. Cum era de așteptat, Rusia a denunţat imediat o tentativă a Kievului de a distruge ”ortodoxismul canonic”. Conducătorii BOR au prevăzut această prigoană împotriva românilor din Ucraina dusă de autoritățile de la Kiev. Încă din februarie anul acesta Sfântul Sinod al BOR a pregătit terenul pentru protejarea românilor din Bucovina de nord, Bugeac și Maramureșul istoric care trec printr-o cruntă prigoană religioasă și lingvistică din partea Kievului, care pe lângă faptul că le interzice limba română în școli pune agenții SBU la porțile Bisericilor ortodoxe românești ca preoții să litughisească doar în limba ucraineană credincioșilor români. Aceste abuzuri de tip feudal din partea regimului Zelenski nu sunt combătute de instituțiile statului român. Autoritățile de la București nu mișcă un deget pentru sprijinirea românilor persecutați și stoparea acțiunilor antiromânești din Ucraina, ca să nu supere partenerul strategic american. De fapt, de prin 2014 asistăm în Bucovina de nord, Bugeac și Maramureșul istoric la un genocid lingvistic și religios împotriva românilor fără ca autoritățile române să intervină. Bucureștiul consideră regimul Zelenski și războiul dus împotriva Rusiei lui Putin mai important decât drepturile și libertățile minorității române conform normelor europene. În vremea URSS biserica ortodoxă rusă din Ucraina a apărat limba română în oficierea serviciului religios în localitățile istorice românești din RSS Ucraina. Problemele românilor cu biserici închise și preoți bătuți de agenții secreți a început din 2014 odată cu Maidanul ”democratic” și mai ales odată cu venirea lui Zelenski la putere. De atunci tot ce-i românesc este anihilat de o legislație antiromânească feroce în școli, instituții culturale și biserici. Românii trăiesc o prigoană ca pe vremea lui Stalin din partea unui regim ucrainean care declamă dorința de a intra în UE și NATO, dar nu respectă niciun drept al minorităților. Toți românii care scriu despre aceste abuzuri devin imediat persona non-grata la ordinele serviciul secret SBU care se poartă ca fostul NKVD sovietic, fără ca SRI sau SIE să protejeze jurnaliștii sau scriitorii români care au curajul să scrie despre apărarea drepturilor și libertățile românilor din Ucraina.

Recent a avut loc un scandal la Costiceni, sat locuit de români din regiunea Cernăuți. La înmormântarea unui militar ucrainean de origine română, ucis recent pe câmpul de luptă, s-a iscat un scandal între capelanii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (PȚU) și preoții români din protopopiatul Noua Suliță al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UPȚ).Potrivit unui videoclip, devenit viral pe Tiktok și distribuit de românii din regiunea Cernăuți, scandalul a fost provocat de preoții ucraineni care au interzis preoților români să oficieze înmormântarea militarului în limba română. „Nu suntem și noi oameni? Locuim pe pământul nostru…… Militarul a luptat vorbind limba română și asta nu a fost o problemă”, s-a arătat indignat un localnic. Sute de români au murit pentru regimul Zelenski, dar când mor în luptă pentru libertatea Ucrainei nu au dreptul nici să fie îngropați de preoții români cu slujbă în limba română. Preoții sunt obligați să facă nunțile și botezurile în limba ucraineană. Acesta este adevărul despre Biserica Ucraineană, un fel de oficină a SBU implicată în distrugerea ortodoxiei istorice române din Bucovina de nord, Maramureșul istoric și Bugeac. Recent Capela mitropoliților români din Cernăuți a fost la propriu furată de autoritățile locale ucrainene, iar premierul Ciolacu a tăcut complice ca să nu-i supere pe protectorii americani ca să-l sprijine pentru funcția de președinte. Ucraina vine perfid cu o pretinsă soluție pentru etnicii români. Reprezentanții de la Kiev propun crearea unei structuri destinate românilor în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (PȚU). Ei își motivează intenția spunând că la fel, în cadrul BOR, există o structură similară pentru ucraineni. De fapt Kievul urmărește anihilarea religioasă și ștergerea identității naționale a românilor ortodocși din Ucraina. De la puterea politică subordonată se pare doar intereselor partenerilor strategici nu mai aștept nimic ca să salveze religia ortodoxă în limba română a comunității istorice românești din Ucraina. Singura mea speranță este în Patriarhul Daniel și BOR ca să acționeze cu preoți, protopopi și episcopi ca bisericile românești din Ucraina să treacă în masă la Biserica Ortodoxă Română, singura instituție care mai apără drepturile și libertățile românilor din afara granițelor și chiar din interiorul statului român capturat de interesele unor mari puteri. Speranța pentru românii din Ucraina tot de la BOR vine. Soarele românilor din Ucraina nu răsare la Guvernul incompetent, ci pe Dealu Patriarhiei. Nihil sine Deo!

Ionuț Țene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.