Dacă în trecut am avut Stat Paralel, George Simion a inventat acum Guvern din umbră, aceasta fiind propunerea AUR pentru următorul executiv, în situația în care partidul reușește să facă o minune și să ajungă singuri la putere. Conform unui comunicat de presă transmis de AUR, Guvernul ar avea 11 miniștri și ar fi condus de Marius Dorin Lulea, menționează news.ro.

AUR propune un Guvern compus din 11 miniştri şi 2 viceprim-miniştri în loc de 18 portofolii, câte sunt în prezent, şi 50 de secretari de stat. Asistăm la o scădere drastică a numărului de secretari de stat, care, sub guvernarea PSD-PNL, a depăşit şi 200.

Pentru portofoliul Ministerului Economiei Naţionale, AUR îl propune pe profesorul Petrişor Peiu. La conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, George Simion îl propune pe Valer Kovacs, poliţistul timişorean dat afară din sistem în mod abuziv. La Ministerul Justiţiei propunerea făcută de AUR este avocatul Gheorghe Piperea. Omul de afaceri Mohammad Murad va prelua în guvernarea AUR portofoliul de vicepremier cu atribuţii în domeniul turismului şi antreprenoriatului.

CUM ARATĂ LISTA GUVERNULUI AUR:

  • Prim-ministru: Marius Dorin Lulea (prim-vicepreşedinte AUR, inginer în construcţii)
  • Ministerul Sănătăţii Naţiunii – Tudor Ciuhodaru
  • Ministerul Apărării – Mircia Chelaru
  • Ministerul Investiţiilor, Construcţiilor şi Transporturilor – Adrian Axinia
  • Ministerul Educaţiei şi Culturii – Radu Baltasiu
  • Ministerul Administraţiei şi Internelor – Valer Kovacs
  • Ministerul Agriculturii, Apelor, Pădurilor şi Mediului – Avram Fiţiu
  • Ministerul Justiţiei – Gheorghe Piperea
  • Ministerul Afacerilor Externe – Georgiana Teodorescu
  • Ministerul Economiei Naţionale – Petrişor Peiu
  • Ministerul de Finanţe – Ciprian Nicolae
  • Ministerul Forţei de Muncă şi Pensiilor – Dorina Barcari
  • Ramona Ioana Bruynseels – Viceprim-ministru cu atribuţii în Protecţie Socială, Demografie şi Întoarcerea Românilor din Diaspora
  • Mohammad Murad – Viceprim-ministru cu atribuţii în Turism şi Antreprenoriat

Citește și: La mall ca la fabrică sau cum un consilier local din Cluj-Napoca nu vede nicio diferenţă între cele două în problema Carbochim – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.