Sorin Gadola, administrator a două clinici de „medicină integrativă” și co-fondator Untold, dă lecții despre nutriție și sănătate printr-un „program de mentorat” care costă 1.600 de euro, arată o investigație PressOne. O consultație în clinicile lui costă 990 de lei. 

Fără să fie medic sau nutriționist, Sorin Gadola dă sfaturi de medicină alternativă și își promovează programele pe rețelele de socializare, unde este urmărit de zeci de mii de oameni. Numai pe Instagram are 180.000 de urmăritori.

El este co-fondatorul Untold, însă în 2017 și-a vândut acțiunile la festival, cu 800 de lei, după ce a fost implicat într-un dosar al DIICOT privind consumul de droguri.

„Nu faci AVC de la grăsimi. Altul e inamicul la AVC”, își începe Gadola un videoclip în care unge untură pe pâine și în care spunea că oamenii fac accident vascular cerebral de la zahăr sau cereale. „Folosește grăsimi sănătoase și sare în viața ta, pentru a avea un colesterol mărit și sănătos”, a concluzionat, susținând că valorile colesterolului trebuie să fie peste 200.

Unt în cafea pentru slăbit

Un alt sfat pe care el și soția sa, Diana, l-au împărtășit este faptul că își pun unt în cafea, pentru a reduce aciditatea din stomac și pentru a putea să slăbești. Cei doi susțin și că grăsimile ajută la „buna funcționare a creierului”. 

Consumul ridicat de grăsimi este o metodă a dietei keto, care presupune înlocuirea carbohidraților cu grăsimi, cu speranța că organismul va arde grăsimi în loc de carbohidrați, iar oamenii vor putea să slăbească.

„Fă invers de ce zice lumea și te vei însănătoși”, îndeamnă Sorin Gadola, pe platformele lui de socializare. 

Un specialist în nutrigenetică și nutriția de precizie, Mihai Niculescu, care a discutat cu jurnaliștii PressOne, consideră îndemnul lui Gadola unul eronat. Specialistul infirmă și afirmațiile legate de colesterol. „Până și la valoarea de 200 apăreau probleme asociate bolilor cardiovasculare, atacurilor cerebrale, tulburărilor de coagulare a sângelui și așa mai departe”. 

Susține că s-a vindecat de Crohn prin medicină integrativă

Gadola a fost diagnosticat cu o boală autoimună la colon, Crohn. El susține că după ce a refuzat să ia tratamentul „invaziv și chimic”, s-a documentat mai bine despre remedii naturale și medicină integrativă. 

„Eu înțeleg mult mai bine, poate mai bine decât majoritatea doctorilor”, a spus Gadola pe internet, explicând că el a fost pacientul care înțelege mai bine decât un medic prin ceea ce trece un bolnav.

El susține și că fructele și legumele nu te ajută pentru o viață sănătoasă. În schimb, crede el, carnea, grăsimile și probioticele, da. 

Toate sfaturile pe care le oferă fac referire la el și la experiența lui. Mesajul este simplu: dacă el s-a vindecat de Crohn și de alte afecțiuni prin adoptarea unei diete keto, înseamnă că și urmăritorii lui o pot face. 

Diana Gadola îl însoțește pe soțul ei la interviuri, unde explică faptul că ea l-a ajutat pe afacerist să se întoarcă pe calea cea dreaptă, adică la Hristos. „Cum și-a vindecat sufletul fondatorul Untold! SORIN și DIANA GADOLA: DRUMUL CĂTRE DUMNEZEU”, este titlul unui astfel de interviu. 

Afacerile lui Gadola cu un doctor german fără drept de practică

Vindecarea problemelor de sănătate a început pentru Gadola, spune el, când a descoperit un medic german care practica „medicină integrativă de identificare a cauzelor bolilor, nu a simptomelor”. Doctorul i-ar fi identificat problemele cu ajutorul unei aparaturi „bioelectromagnetice” și i-a recomandat remedii naturale și schimbarea dietei. După asta, el a adus la Cluj medicina integrativă, alături de medicul german, Haldor Holesch. 

Gadola are două clinici, una în Cluj și una în București și un centru de fizioterapie/kinetoterapie. Holesch apare în Registrul Medicilor din România ca inactiv și fără drept de practică. El a avut drept de practică în România timp de un an, între 2016-2017, cu specialitatea „medic de familie”. În 2018, clinica încă îl prezenta pe bărbat ca medic cu drept de practică. La clinicile lui, un consult costă 990 de lei.

hotnews.ro

2 COMENTARII

  1. În asta, în cei din grupul farmaciștilor și a celor ce servesc Ayahuasca, am cea mai mare încredere. Și-n cei de la DIICOT și a celor ce judecă corect mai ales din Cluj, Sălaj .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.