O gospodărie din localitatea Sântejude a fost afectată de un incendiu, duminică dimineața. Flăcările, care izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, au mistuit acoperișul casei de locuit și două anexe.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a distrus o casă și a produs pagube însemnate într-o gospodărie din localitatea Sântejude, comuna Țaga.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 02:00, iar la misiune au luat parte echipajele de la Punctul de Lucru Gherla. Forțele au fost suplimentate cu câte o autospecială de la Detașamentul Dej, respectiv Punctul de Lucru Mociu.

Potrivit ISU Cluj, incendiul s-a manifestat generalizat la acoperișul casei, precum și la două anexe, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.

„În interiorul anexelor erau depozitate numeroase materiale combustibile, alături de lemn și fân, ceea ce a favorizat extinderea incendiului. Nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, însă din păcate în urma incendiului au murit un cal și 7 găini. Pe de altă parte, pompierii au reușit să salveze un tractor și alte două anexe”, a transmis sursa citată.

Cel mai probabil, incendiul a pornit din cauza unui scurtcircuit la un cablu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.