Capitala Ungariei, Budapesta, are probleme foarte mari, din cauza furtunilor puternice din ultimele zile. Dunărea a ieșit din matcă și a inundat orașul, apele ajungând până în clădirea istorică a Parlamentului din Budapesta. Premierul Viktor Orban arată că s-au luat măsuri pentru un nivel al apei crescut la 9 metri, iar autoritățile se așteaptă ca o nouă viitură puternică să lovească în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Liniile de protecție au fost pregătite pentru un nivel al apei crescut la 9 metri. Acest nivel este mai ridicat decât recordul precedent. Credem că am asigurat sistemul de apărare anti-inundații al Budapestei. Apărăm cele mai vulnerabile puncte ale orașului. Dacă nu intervine un eveniment sau un accident neașteptat, putem menține apele sub control. Conform estimărilor, vârful va fi atins sâmbătă, iar viitura va trece de teritoriul țării la mijlocul săptămânii viitoare.”, a spus Viktor Orban.

În Budapesta apele Dunării au crescut atât de mult încât autorităţile ungare au decis să închidă drumuri, gări și feriboturile de-a lungul fluviului.

Apele s-au revărsat peste cheiurile inferioare ale orașului și amenință să afecteze infrastructura de transport şi clădirile. O localitate din amonte de capitala Ungariei este complet izolată. De asemenea, într-o localitate de lângă Budapesta hoții au furat sacii cu nisip care ar fi trebuit să oprească apa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.