Mai mulți elevi ai unui liceu din Brașov urmează să fie audiați la sediul DIICOT într-un dosar de viol, agresiune sexuală, lipsire de libertate în mod ilegal și pornografie infantilă. Victima este o adolescentă care acuză că a fost drogată și abuzată sexual de colegii săi într-o pensiune, în timpul unei excursii organizate la finalul anului trecut în Harghita.

Ororile ar fi fost filmate de agresori și distribuite, ulterior, unor persoane a căror identitate este, momentan, necunoscută. Procurorul de caz a dispus clasarea cauzei, din lipsă de probe, dar ancheta a fost redeschisă printr-o decizie a Tribunalului pentru Minori Brașov, care a stabilit că cercetările au fost incomplete.

Excursia în timpul căreia s-ar fi petrecut ororile a fost organizată la sfârșitul lunii octombrie 2023, într-o stațiune din județul Harghita.

Inițial cazul a fost clasat din lipsă de probe

Potrivit Realitatea Plus, adolescenta acuză că, noaptea, după ce a adormit, ar fi fost drogată, luată pe sus și dusă într-o cabană unde ar fi fost agresată și supusă la perversiuni sexuale.

Ororile ar fi fost înregistrate cu telefonul de mai multe persoane care au luat parte la agresiune și ar fi fost distribuite, ulterior, unor persoane a căror identitate nu este cunoscută.

Victima a depus plângere penală la DIICOT în 2023. În ianuarie 2024, o anchetă a fost deschisă in rem însă, după doar câteva luni, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei, din lipsă de probe.

Deși adolescenta le-a indicat anchetatorilor cine sunt colegii care au abuzat-o, martorii și cine a filmat agresiunile, procurorul nu au reușit să adune un probatoriu solid care să indice clar vinovații.

Procurorul de caz a clasat dosarul la vremea respectivă din cauza lipsei de probe, însă a fost redeschis printr-o decizie a Tribunalului pentru Minori din Brașov. Șase elevi vor fi audiați acum de procurori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.