Un bărbat de 35 de ani din Gherla a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectat de proxenetism. Acesta ar fi obținut câștiguri materiale de pe urma exploatării a trei tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 28 de ani, pe care le-a determinat să practice prostituția.

Din activitățile investigative efectuate a reieșit că, din cursul anului 2021 și până în cursul lunii septembrie a.c., bărbatul ar fi determinat, înlesnit și obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către 3 tinere, cu vârste de 15, 19 și 28 de ani, cu scopul de a-și însuși o parte din profiturile obținute din activitatea acestora.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 4 telefoane mobile, 1 laptop, suma de 2.700 de lei, precum și alte bunuri de interes în cauză.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 26 septembrie a.c., a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gherla, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

1 COMENTARIU

  1. „bunuri de interes in cauza”… adica prezervative? Alea tin de „protectia muncii”. Stii cat ii amenda daca n-ai casca, bocanci cu varf metalic, salopeta si vesta reflectorizanta? Am uitat de manusi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.