În această dimineață, peste 40 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj acționează în cadrul unei razii de amploare în municipiul Gherla și comunele arondate.

În cadrul acțiunii sunt angrenați polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, criminalitate organizată, transporturi feroviare, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Scopul principal al acestei acțiuni este prevenirea și combaterea faptelor violente, cu un accent deosebit pe siguranța în segmentul stradal.

Vor fi verificate persoanele cu măsuri judiciare impuse, cele care se sustrag urmăririi penale, precum și deținătorii de arme, pentru a se asigura că acestea sunt păstrate conform legislației în vigoare.

De asemenea, polițiștii desfășoară controale în trafic, având ca obiectiv depistarea și sancționarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, precum și identificarea celor care dețin obiecte interzise în autovehicule.

Acțiunea de astăzi face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.