Începutul anului universitar este prilej de bucurie și de mărire a chiriilor. Datorită studenților care caută apartamente și garsoniere în apropierea centrului universitar, în septembrie 2024 prețurile de bază pentru chirii s-au majorat semnificativ.

Cele mai mari scumpiri se înregistrează pentru garsonierele din Cluj-Napoca, care au atins pragul de 400 de euro, însemnând o creștere de 14% față de septembrie 2023. Nici prețurile pentru apartamentele cu 2 camere nu au stagnat, cu o creștere de 9% față de anul anterior, ajungând la 600 de euro pe lună. Apartamentele cu 3 camere au ajuns la 750 de euro lunar, crescând cu 7%.

Alte orașe din România au urmat modelul clujean de chirii foarte scumpe. În București și Oradea, prețurile chiriilor s-au majorat cu 14, respectiv 21%. Conform datelor furnizate de platforma Storia, numărul interacțiunilor dintre chiriași și proprietari a crescut cu 7% în septembrie 2024, comparativ cu aceeași lună din 2023, ceea ce indică un interes tot mai mare pentru închirierea locuințelor în marile orașe universitare, printre care Clujul este unul dintre lideri.

Citește și: https://gazetadecluj.ro/universitatea-din-cluj-napoca-cauta-solutii-pentru-studenti-in-contextul-costurilor-accesibile-la-transportul-in-comun-comparativ-cu-franta-si-germania/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.