Emil Boc a afirmat că proiectul metroului din oraș va continua, în ciuda speculațiilor din spațiul public. În această toamnă, se așteaptă sosirea utilajelor care vor începe lucrările de săpare a tunelurilor, a declarat el în cadrul emisiunii „Jurnalul de seară” de la Digi 24. Boc a subliniat că există finanțare atât prin PNRR, cât și prin obligațiuni verzi. De asemenea, a mulțumit miniștrilor de Finanțe și Transporturi, premierului și președintelui Senatului pentru sprijinul oferit acestui proiect de interes național, subliniind că realizarea acestuia va contribui la prosperitatea Clujului și a României, prin dezvoltarea unor centre regionale puternice.
Așa minte cum respiră bokemonu frustrat de țuța mică iar fraierii îl cred încă.