Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Gheorghe Funar a decis să reintre în politică și va candida la alegerile parlamentare din acest an în partidul SOS, care este condus de Diana Șoșoacă, el fiind primul de pe lista pentru Senat, conform Ziua de Cluj.

„Este adevărată informația. Doamna președintă a partidului SOS România, doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă mi-a propus să candidez pe locul 1 la Senatul României, în Circumscripţia electorală Cluj. Am acceptat această propunere. Listele de candidați pentru toate județele ale partidului urmează să fie definitivate zilele următoare. Deocamdată, din informațiile pe care le am, multe sunt în faza de proiect”, a declarat Gheorghe Funar pentru sursa citată.

Acesta a mai fost senator în trecut, între 2004 și 2008, când a candidat pe listele Partidul România Mare, care a fost condus de Corneliu Vadim Tudor.

Gazeta de Cluj explica într-un articol că Funar a dat în judecată Senatul României și Secretarul General al Senatului, el cerând de la aceștia să primească banii pe o indemnizație de care s-a bucurat cât timp a ocupat un scaun în Palatul Poporului.

Citește: Constatare extrem de gravă: Candidatul prezidențial Nicolae Ciucă este analfabet funcțional – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.