Astăzi, în ședința Consiliului Local Cluj-Napoca se va vota un nou regulament de funcționare pentru Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU). Modificările vizează clarificări care țin de modul de funcționare al comisiei, arată Media9.
Una dintre cele mai discutate modificări este eliminarea limitării mandatelor pentru membrii comisiei. Noile reguli permit numirea pe o perioadă nedeterminată în funcție de recomandările primite de la asociațiile profesionale sau instituțiile de învățământ superior.
Noul regulament mai aduce câteva schimbări relevante:
1. Absenteism și înlocuire: Membrii care absentează nemotivat la trei ședințe consecutive vor putea fi înlocuiți, o măsură menită să asigure implicarea activă a tuturor membrilor.
2. Subcomisii eficiente: Regulamentul clarifică atribuțiile subcomisiilor, în special ale Comisiei de Estetică Urbană (CEU), care se va ocupa de proiectele de fațadizare, reamenajare urbană, mobilier stradal și amplasarea mijloacelor de publicitate.
3. Rolul consultativ al comisiei: CTATU va continua să ofere consultanță arhitectului șef și va analiza proiecte de urbanism general, zonal și de detaliu, precum și teme de proiectare pentru investiții majore.
Regulamentul revizuit urmează să guverneze activitatea CTATU începând cu următorul mandat, ce va începe în februarie 2025.
Citește și: https://gazetadecluj.ro/clujeanca-cercetata-in-dosarul-casa-unirea-a-lucrat-pentru-ioan-bene/