politia

Tragedie în localitatea Dor Mărunt, din județul Călărași, după ce o adolescentă de 15 ani a fost găsită moartă în casă. Copila ar fi acceptat o provocare de pe TikTok. Corpul fetei a fost descoperit în casă de două prietene și de tatăl uneia dintre ele, potrivit observatornews.ro.

Se pare că adolescenta a ajuns acasă în jurul orei prânzului și pentru că era singură acasă și-a pus în aplicare planul macabru. Există posibilitatea ca ea să fi fost și victima bullying-ului. De asemenea, fata ar fi vorbit destul de des despre sinucidere în cercul de prieteni.

Adolescenta și-a pus pe trahee un picior al patului și și-a blocat gura cu o pereche de șosete. Copila a fost găsită de două prietene și de tatăl uneia dintre ele, fiind cel mai probabil anunțate de intenția ei.

Imediat după apelul la 112, la fața locului a ajuns de urgență un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță din zona Lehliu Gară. A fost solicitat și sprijin suplimentar, iar un echipaj din Călărași cu medic a venit și a continuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, adolescenta nu a mai putut fi salvată. În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate evenimentele ce au condus la tragedie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.