În urma unor nereguli semnalate de un angajat al Casei Unirea către Consiliul de Administrație, ministrul Florin Barbu a trimis în decembrie Corpul de Control la Casa Unirea pentru a investiga autenticitatea neregulilor raportate.

Câteva zile mai târziu, la inaugurarea unui magazin Unirea din apropierea Bucureștiului, George Simion, liderul AUR, și-a făcut apariția. Mariana Cotoi, directoarea Casei Unirea la acea vreme, l-a însoțit prin magazin, primindu-l ca pe o vedetă. Simion a lăudat activitatea instituției și a denunțat presiunile venite din partea ministrului agriculturii, susținând că „nu este permis comerțul cu produse românești” în acest context politic. „O să vă închidă ăștia”, a spus Simion, cu ironie, referindu-se la Casa Unirea.

Pe 10 octombrie, Direcția Națională Anticorupție a reținut-o pe Mariana Cotoi, fosta directoare a Casei Unirea, în urma unor percheziții efectuate în mai multe județe. Ea este implicată într-un dosar de fraudă în valoare de 40 de milioane de lei. În aceeași zi, alte două persoane, Mureșan Virgil și Nica Cristian, au fost și ele reținute, fiind acuzați de implicare în schema de fraudă. Aceștia sunt administratori ai mai multor companii vizate în anchetă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.